Iarba verde de acasă

De vreo două zile mi-am dat seama că trăiesc un sentiment gen : „iarba verde de acasă, să mă rătăcesc în lume nu mă lasă”.
Cum vine asta? Simplu. Am găsit trei elemente, (aproape) nelipsite din orașul meu.
1. Dacă este iarnă și e frig, păi e frig. Și când zic frig, vreau să zic ger maxim. Dar asta nu este o problemă pentru că iarna nu e iarnă fară frig.
2.Dacă e primăvară, toamnă sau iarnă și nu e frig este ceață. La noi ceața înseamnă o priveliște „macabră”, o priveliște aproape mortuară. Se poate descrie printr-un exercițiu de imaginație. Cum e să te uiți pe geam și să vezi cam de 15-20, maxim 50 de metri, de dimineața până seara, fără pauze. Anul acesta am avut parte de așa ceva timp de o săptămână.
3.Dacă nu apar aceste două fenomene, o „mireasmă” te izbește de cum intri in oraș. „Îmbietorul” miros ce se ridică de pe lacul de decantare al fabricii de zahăr ar putea să trezească și un mort. Nu ai cum să scapi, nu ai cum să te ascunzi, el te urmărește, iar dacă te prinde îl simți mult, mult timp.  Iar dacă e vară și adie o briză ușoară... Efectul e garantat.
Așadar trăiesc într-un loc minunat, de care nu pot uita. Probabil că e de bine, chiar dacă cele trei motive, prezentate mai sus, nu sunt tocmai grozave.
Cine mai are așa oraș?!