Cele trei cuvinte

Nu sunt chiar trei cuvinte, sunt mai multe, dar îmi place cum sună. Să le contabilizăm: Bună ziua, Vă rog, Mulțumesc.
De câte ori nu am întâlnit oameni cărora le este greu să deschidă gura pentru a saluta sau a răspunde la salut? E drept că e mai ușor să întorci capul și să te faci că nu vezi și nu auzi, să te înfățișezi ca fiind mare și tare, să îți demonstrezi cât ești de important, că lumea te salută, dar tu nu te obosești să îți deschizi gura. Toată măreția, fala, domnia și ce mai vrei te transformă într-un om MIZERABIL.
„Vă rog?” Încep să râd. Ce înseamnă? Când se folosește? Cum să te înjosești să rogi pe cineva, ceva, când tu ai pus puful pe piersică? Nu tată, nu se poate așa ceva. Orice ai cere trebuie să fie sub formă de propoziție imperativă, de, cine este un simplu funcționar, vânzător, muncitor, să îl rogi tu? Nu se poate așa ceva, totul ți se cuvine, totul este al tău, vorbesc serios, toată prostia din lume este a ta, bravo!
Cred că mulți nu înțeleg sensul cuvântului „mulțumesc”. Nu mulțumim neapărat pentru că am primit ceva material, mulțumim pentru că un om ne-a servit, ne-a zâmbit, ne-a ajutat, și merită asta. Dacă tot nu salutăm, nu rugăm pe nimeni nimic, de ce să mai și mulțumim? Adică ce? Nu ni se cuvine totul? Dacă tot am primit ce am vrut fără să rugăm pe cineva, e nevoie să ne înjosim mulțumindu-le, noi suntem „stăpânii lumii”!?
Cred că, în România, va mai trece o bună bucată de timp până ce vor înțelege toți că pe lângă cele două cuvinte care deschid uși, „Trage” și „Împinge”, mai sunt încă trei, care deschid mult mai multe uși, și cel mai important, lasă în urma lor loc de „bună ziua”.