ISTÓRIE, istorii, s.
f. 1. Proces de dezvoltare a fenomenelor naturii și societății. 2. Știință care studiază dezvoltarea
complexă a societății, a unui popor etc. ♦ (Concr.) Scriere conținând evenimente și fapte care se încadrează în
această știință.
3. (Cu determinarea domeniului) Știință
care studiază dezvoltarea și schimbările succesive dintr-un anumit domeniu.
La o simplă căutare
pe internet găsim o mulțime de afirmații cu privire la istorie. Numeroși oameni
de valoare, oameni care au însemnat ceva în țară și în lume și-au exprimat
părerea cu privire la istorie, unii fiind mai acizi, alții mai domoli. Dintre toți
aceștia amintim doar doi, și anume: Nicolae
Iorga- „Istoria își bate joc de cei
care nu o cunosc, repetându-se.”; Antoine
de Saint-Exupery-„Istoria ne învță că
din istorie nu învățăm nimic.”
Iată că aceste idei
se regăsesc astăzi, poate că mai bine ca niciodată, în societatea românească.
De ce afirm asta? Ani și ani de batjocură, de prigoniri și lipsă de respect la adresa
românilor, nedreptăți și abuzuri exercitate asupra populației „băștinase”, o
mulțime de „căpetenii de trib” care și-au văzut doar interesul propriu și cel al acoliților, nu
ne-au învățat nimic, nu ne-au dat nici cel mai mic imbold spre acțiune, nici
cea mai mică dorință de a schimba ceva. Flacăra există, dar este rară și năpădită
de vântul potrivnic din exteriorul cochiliei, astfel că se stinge înainte de a
încălzi câtuși de puțin sufletul și trupul.
Ne alfăm astăzi la peste un secol de la dispariția unuia dintre geniile literaturii universale, de
la plecarea unui colos spre alte tărâmuri, și la aproape un secol și jumătate de la publicarea unui roman de
căpătâi în literatura mondială. Dostoievski, cu al său roman „Crimă și
pedeapsă” a reușit să surprindă perfect lipsa de caracter a unor personaje de
pe scena vieții și societatea însăși, în toată „splendoarea ei mizerabilă”.
„Nu există pe lume ceva mai greu decât sinceritatea și
ceva mai ușor decât lingușirea. Dacă în sinceritate se strecoară numai a suta
parte dintr-o notă falsă, se produce o disonanță și apoi e bucluc. Dacă în
lingușire absolut toate notele sunt false ea totuși face plăcere și este
acceptată fără supărare. O plăcere grosolană, totuși plăcere. Oricât de
grosolană ar fi lingușirea, ea pare cel puțin pe jumătate adevărată. Și asta la
toate straturile sociale, culte sau inculte.”
Oare în societatea
românească cum e? Nu pare mai simplu de ales o cale ușoară, o cale și un mod
prin care beneficiile vin rapid, chiar dacă implică anumite sacrificii? Nu este
mai ușor pentru unii să își vândă și sufletul pentru a ajunge în punctul dorit,
chiar dacă nimic din ceea ce înseamnă călătoria nu se potrivește cu profilul
lor interior? Oare?
„Știam că acela care are putere, care are mintea și
sufletul tare, acela domnește peste ceilalți! Cine cutează mult acela are
dreptate în ochii lor. Cine îi înfruntă și îi disprețuiește, acela ajunge
legiuitor, și cu cât cutează ,mai mult, cu atât e mai respectat. Așa a fost
totdeuna și așa va fi mereu! Trebuie să fii orb ca să nu vezi asta!”
Ne alegem bine
„conducătorii”? Este în regulă să punem la cârma țării aceeași oameni? Chiar
am spus oameni? Am greșit, aceleași creaturi odioase dornice de înavuțire,
aceleași creaturi al căror singur scop este confortul personal, aceeleași
creaturi care promit mare cu sarea, dar la câteva minute după ce se văd pe postul dorit uită tot? Disprețul și calomnia au ajuns la rang de artă. Școala a
ajuns să fie opțională, diplomele atestă capacitatea de a plagia, iar cunoștințele
cele mai importante vizează orice domeniu, în afara aceluia în care respectivul
acționează și asupra căruia are influență.
Și totuși, ce ne
învață istoria? Avem în față câteva decenii în care putem schimba ceva, în care
putem da o palmă istoriei, câteva decenii în care noi facem istoria. Ieșiți din
starea de nepăsare și de delăsare! Ieșiți și schimbați ceva, faceți ca peste un
secol oamenii să spună că prin noi s-a schimbat istoria și că noi suntem cei
care am dat startul schimbării în bine! Haideți să întoarcem roata! Fiți oameni!
