„Exigența
lucrului bine făcut, onoarea meseriei au intrat în derivă. E efectul patetic al
unor dislocări sociale, morale și sufletești pe care le-a produs dictatura
comunistă. Profesiunile și-au pierdut conturul, la fel cum și-au pierdut
conturul oamenii și moravurile. Competențele și-au pierdut motivația și
creditul.”
ANDREI PLEȘU
Suntem bombardați cu
această sintagmă. Toți vor ca lucrurile să fie făcute bine, ca țara să fie una
a lucrului bine făcut, ca oamenii să
își facă datoria și să dea tot ce au mai bun la locul de muncă, acasă, pe stradă. Dacă se vrea
asta nu ar trebui să fim învățați să facem asta? Nu ar trebui să fie îndrumați copiii și tinerii în această direcție?
Și totuși, ce se
petrece în țara noastră este fix pe dos. Lucrul bine făcut este aruncat la
gunoi, munca cinstită și asiduă nu este apreciată, strădania și lupta zilnică
pentru izbândă sunt luate drept lipsă de
șmecherie. Ești șmecher dacă furi și înșeli, dacă te sustragi de la muncă
și faci bani din practice necurate, dacă fentezi școala și îi ironizezi pe
profesori. Ești șmecher dacă faci orice altceva decât un lucru bine făcut.
Tinerii nu mai știu că
există cărți, uită să vorbească și să râdă, uită să descopere lumea. Singurul
lor scop este banul și realizarea materială. Nu contează că faci un lucru bine sau că îl faci rău, important este să iasă banul. Nu contează că îți place sau
nu. Nu contează că nu ești făcut pentru respectiva meserie. Cel mai important
este să te descurci, să îi fraierești pe alții și să câștigi cât mai mult.
În acest mod este
imposibil să avem o țară a lucrului bine
făcut. În acest mod vom avea doar o țară a șmecheriei, hoției și
nesimțirii.
Nu se poate face nimic?
Ba se poate, dar revoluția trebuie
începută de la bază, nu de la vârf. Trebuie ca toți să înțelegem că pentru o
primăvară a națiunii avem nevoie de ceva mai mult decât o floare. Cultul lucrului bine făcut trebuie
învățat din fragedă pruncie, trebuie învățat acasă și la școală, trebuie
cultivat și ajutat să crească. Nu se poate să pui o sămânță în pământ și să
aștepți să crească pomul. Trebuie să ii dai apă și îngrășăminte, iar după ce
începe să crească trebuie să te ocupi de tânăra plantă, nu poți să o lași de
izbeliște.
Chiar dacă în școală nu învățăm totul ne putem educa singuri. Dacă nici unul dintre noi nu
ar mai accepta un lucru făcut prost, făcut de mântuială, în scârbă și doar ca
să fie făcut, dacă toți ar taxa nesimțirea unor angajați și lipsa de caracter a
unor conducători, dacă toți și-ar face bine treaba și nu ar mai aștepta să pice
para mălăiață din pom, totul s-ar schimba. Nu într-o zi sau într-un an. Poate
în zece ani. Acești zece ani reprezintă o speranță, dar dacă vom continua în
acest fel cei zece ani se vor face cincizeci, speranța se va evapora și vom
rămâne în același cerc vicios. Plângem sau trecem la treabă? Opțiunea mea e
clară.
