„În casa de la țară, în bucătărie aveam o carpetă cusută cu mâna. Era o simplă bucată de cearceaf pe care era cusută stângaci cu acul, cu ață roșie, silueta a doi îndrăgostiți și lângă ei, o pisică. Deasupra scria: <<Dragostea în casă face gospodăria frumoasă!>>. Artistul care a cusut avea toată buna intenție și chiar toată dragostea, numai că n-a avut destulă ață să o termine! Pentru că el, bărbatul din carpetă n-avea un ochi. Evident, din lipsă de material. Și pisica de lângă ei avea doar trei picioare, al patrulea lipsea cu desăvârșire tot din același motiv. 

Era o lucrare de o naivitate cuceritoare. Dar artistul n-a avut posibilitatea să o termine. Carpeta semăna tragic cu noi, românii, care avem suflet, dar parcă nu putem niciodată să ne terminăm lucrarea. Ața destinului nostru nu ne-a ajuns niciodată pentru a ne împlini. Și așa cum din sufletul nostru nu lipsește dragostea, tot așa din titlul carpetei nu lipsea nici o literă. Parcă pentru suflet a fost ață, dar pentru viața acestui suflet n-a mai ajuns.” 

Dan Puric