duminică, 12 ianuarie 2014

Sămânța trebuie să încolțească


„Omul frumos nu este vizibil, el nu are imagine, el țâșnește, în aparență, într-un gest ic, iar gestul ăla, pentru tine, este izbăvitor și-ți persistă în suflet toatăviața, ca o icoană.” Dan Puric

Sunt revoltat până în măduva oaselor, fiecare celulă a corpului meu sare și țipă de durere. Nemulțumirea și frustrarea încearcă să iasă prin fiecare por din organismul meu. Mă doare să văd cum unii își bat joc de țară, de valori neîntinate timp de secole, de oameni și de tot ce are omul mai prețios, de suflet. Nu mai suport să văd atâta prostie și incultură pe fiecare post de televiziune, pe fiecare pagină de internet, în fiecare ziar, pe stradă, în autobuz, în tren sau în școli. Cu toate acestea, am învățat că schimbarea pe care o dorești în lume trebuie să înceapă cu tine. Odată lămurită această chestiune orizontul ți le lărgește, perspectivele ți se schimbă și reușești să vezi lucruri de existența cărora nu ai știut.

În totală opoziție cu frustrarea și durerea sufletească este mândria de a fi român, bucuria de a mă fi născut într-un loc binecuvântat, într-un spațiu geografic în care oamenii se îmbină cu natura și împreună realizează un tot unitar, un nucleu de civilizație indestructibil. Așa cum după fiecare dezastru a fost cel puțin o specie care a supraviețuit, a evoluat și și-a continuat cursul firesc al vieții, de multe ori reușind să schimbe în bine lumea în care trăia, așa și la noi, în ciuda tuturor dozelor de incultură și prostie injectate adânc în maduvă neamului, a rezistat o specie, „omul frumos”.

Asemenea unui marinar care se leagă de catarg pentru a rezista chemării sirenelor, „omul frumos” se leagă de propria conștiință pentru a supraviețui. „Omul frumos” poate fi definit ca acel om care ar fi putut să fie rău, dar a ales un alt drum, ocolind nesimțirea, mitocania, lichelismul, structurându-si un sistem propriu de valori, care are o bază solidă și o evoluție sănătoasă. Acești oameni care ar fi avut tot sprijinul pentru a se alătura gloatei, pentru a urma un drum spre o pierzanie sigură sunt cei care vor pune umărul la refacerea României. Ei sunt cei care au ales să fie schimbarea pe care o vor în lume. Ba mai mult, după schimbarea lor au înțeles că soluția este o evoluție și nu o revoluție.

Soarta mi-a fost prielnică și m-a ajutat să ajung între oameni care m-au marcat și m-au ajutat să înțeleg că totul ține de noi, de voința și de dorința noastră pentru a schimba lucrurile. Exemple de bună practică sunt în toată țara. Oameni împrăștiați pe teritoriul României asemenea semințelor duse de vânt, își duc menirea mai departe încercând să reformeze societatea de la bază spre vârf, începând cu cei din jurul lor. Acestor oameni vreau să le mulțumesc pentru că au făcut și fac parte din viața mea. „Oamenii frumoși” vor reprezenta valul care se va izbi de țărm și va mătura tot urâtul ce domnește în zilele noastre. Încercați să fiți parte din mișcare. Încercați să vă schimbați pentru a schimba lumea. Încercați să nu mai căutați scuze și să așteptați un Mesia pentru a vă pune pe fapte. Orice întârziere va produce o proliferare a tumorii societății actuale și s-ar putea ca într-o zi să fie, pur și simplu, prea târziu.


P.S. Mi se umple sufletul de bucurie când descopăr noi „oameni frumoși”, când îmi dau seama că schimbarea este dorită și e posibilă. Nu v-am enumerat pe fiecare în parte, dar voi știți că aveți un loc special în sufletul meu și că imaginea voastră „va rămâne acolo veșnic ne-ntinată”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu