Vreau o țară (2)

„Dacă războiul e inevitabil, atunci să aibă loc atâta timp cât trăiesc eu, pentru ca fiii și fiicele mele să poată trăi în pace.”  Thomas Paine

Iată că a trecut un an de când scriam că „vreau o țară”. Mai bine de 365 de zile scurse din momentul în care acele gânduri au fost așternute pe hârtie au fost mai mult decât suficient să mă facă să văd problema din alt punct de vedere. Atunci am pus pe tapet multe lucruri negative, am ironizat și am criticat. Am cerut o țară fără mizerie și nesimțire, am cerut o țară normală și curată. Acum, că a mai trecut ceva vreme peste mine și viața mi-a mai dat unele lecții, văd altfel lucrurile. Încă visez la acea țară, dar în cele ce urmează voi cere o altfel de țară, voi cere o țară frumoasă la propriu, o țară primitoare.

Vreau o țară în care oamenii să meargă pe drum zâmbind și să îți răspundă la salut chiar dacă nu te cunosc. Politețea să fie peste tot și să nu fie una pur formală, ci una sinceră.

Vreau o țară în care lumea să simtă bucuria vieții și să o trăiască din plin. Să meargă liniștiți pe stradă, doar ei și gândurile lor, să nu se înghesuie, să nu se împingă, să fie liniștiți și mulțumiți de ei și de ce au realizat, iar dacă nu simt asta să lupte din răsputeri pentru a-și atinge scopul.

Vreau o țară în care „omul frumos” să fie cu adevărat apreciat. Să i se facă statuie cât timp este încă în viață. Elevii să învețe despre el și să le fie un model, iar viața și realizările lui un ideal. Să fie promovat peste tot, în presa, la televizor, pe panouri publicitare, în gări și asta fără nici un interes ascuns, doar din dorința de a arăta ce este el și de a-i întoarce pe cei care s-au rătăcit prin meandrele vieții.

Vreau o țară în care oamenii să aibă timpul, puterea, dorința și plăcerea de a se opri câteva minute să admire o floare, un copac sau alți oameni care își desfășoară rutina zilnică. Un loc cu oameni care apreciază frumusețea în forma ei naturală și care nu se tem să se bată cu pumnul în piept și să strige în gura mare că le place un lucru, obiect sau o persoană.

Vreau o țară în care oamenii să fie destul de tari, calzi și sinceri încât să le spună celor de lângă ei cât de mult îi apreciază și cât de mult înseamnă prezența acestora în viața lor. Oameni care să nu se teamă să facă un compliment, dar care să fie suficient de vertebrali încât să critice când este momentul, dar asta nu din răutate, ci din dorința de a-l ajuta pe celălalt să se îndrepte sau să își schimbe atitudinea.

Vreau o țară în care tinerii să fie încurajați să se manifeste în felul propriu. Să fie încurajați să citească orice, oricând, oriunde, să fie ajutați și sprijiniți să scrie, să își aștearnă părerile pe hârtie și să își susțină crezul. Să fie încurajați să meargă până în pânzele albe dacă au dreptate, dar să fie educați în așa fel încât să renunțe dacă este cazul și să accepte înfrângerea cu fruntea sus.

Vreau o țară care să susțină un om care are un vis și un ideal măreț. O națiune care își unește forțele și consipiră la realizarea acelui țel, nu pentru binele celui care l-a făurit, ci pentru binele întregii comunități, pentru evoluția oamenilor și a țării, pentru ieșirea din negură și îndreptarea spre soare.

Vreau o țară, dar nu orice țară. Vreau ca țara mea, România, să fie lăsată să crească prin oameni, să fie lăsată să înflorească și să își reverse lumina în toate cele patru zări. Vreau ca oamenii de valoare să nu fie lăsați să plece, ci să fie păstrați în țară ca niște adevărați zei, să fie ajutați să își îndeplinească menirea pentru binele colectiv și pentru prosperitatea țării.

Cred cu tărie că toate aceste dorințe vor ajunge într-o zi să fie adevăruri, că România se va întoarce acolo unde îi este locul, între primele țări din lume, din toate punctele de vedere, că tot ce este rău și urât în aceste zile va fi abolit de frumusețe, dar nu cu ajutorul violenței, ci cu ajutorul exemplului propriu. Sunt convins că cei din generația actuală vor fi locomotiva care urnește trenul ce a stat mult prea mult în gară, trenul care are roțile cuprinse de rugină, tren care pe măsură ce va prinde viteză va scăpa de toată mizeria și va bucura atât sufletele privitorilor cât și cele ale călătorilor.  

Nu poți schimba lumea

„În epoca noastră sunt în floare mediocritatea și nepăsarea, cultul inculturii, lenea, incapacitatea și pretenția de a primi totul de-a gata. Nimeni nu-și mai pune probleme, rar întâlnești un om frământat de o idee. [...] A pierit cu desăvârșire orice principiu de solidaritate între oameni.” Feodor Dostoievski

Cu toate că au trecut aproape o sută cincizeci de ani de la publicarea romanului Adolescentul, epoca descrisă de Dostoievski pare mai actuală ca niciodată. Nu este zi să nu descoperim prostia și mizeria din jurul nostru, care de multe ori sunt împachetate frumos și au fundița, cu toate că emană un miros pestilențial prin toți porii.

Vă spuneam în urmă cu ceva vreme că schimbare trebuie să înceapă cu noi. Din punctul meu de vedere această afirmație reprezintă un adevăr general valabil, o constantă ce trebuie să fie prezentă în mintea și inima fiecăruia dintre noi, o dogmă ce ar trebui să domine viața tuturor. Schimbarea e bună, schimbarea e dorită, dar schimbarea este unul din cele mai grele lucruri în viața aceasta. Să ieși din propria zonă de confort și să te îndrepți spre un viitor nesigur poate fi greu. Dacă stai și analizezi ai două posibilități, fie reușești, fie nu. Pentru unii nu merită riscul, dar pentru alții riscul reprezintă însăși natura și scopul vieții.

Pe lângă faptul că trebuie să îți dorești schimbarea și să lupți pentru ea, trebuie să îți păstrezi și realismul. Nu, nu vei putea schimba lumea, nu îi vei putea aduce pe toți de partea ta, nu vei putea face dintr-un teritoriu infect un Eden. Nu poți alunga prostia, incultura, mediocritatea, îngâmfarea și celelalte maladii înfipte adânc în măduva omului, dar totuși poți face ceva. În momentul în care reușești să schimbi chiar și un singur om, în momentul în care acesta îți preia crezul și face din el țintă și un ideal, ai reușit,  ți-ai îndeplinit scopul. Poate părea o prostie, dar schimbarea a început și se va produce. Acel om, acel discipol al tău va duce mai departe gândul tău măreț la alt om și tot așa se va extinde în cele patru zări.

O inițiativă mai mult decât lăudabilă în această perioadă de delir colectiv este cea a celor de la RockFM, care „manifestă pentru educație”. Acesta este genul de nucleu de schimbare de care are nevoie țara noastră. O mână de oameni care au înțeles că singura șansă este exemplu propriu și care s-au decis să acționeze. Pentru RockFM și pentru inițiativa lor rostesc din toată inima BRAVOS NAȚIUNE!

Sămânța trebuie să încolțească

„Omul frumos nu este vizibil, el nu are imagine, el țâșnește, în aparență, într-un gest ic, iar gestul ăla, pentru tine, este izbăvitor și-ți persistă în suflet toatăviața, ca o icoană.” Dan Puric

Sunt revoltat până în măduva oaselor, fiecare celulă a corpului meu sare și țipă de durere. Nemulțumirea și frustrarea încearcă să iasă prin fiecare por din organismul meu. Mă doare să văd cum unii își bat joc de țară, de valori neîntinate timp de secole, de oameni și de tot ce are omul mai prețios, de suflet. Nu mai suport să văd atâta prostie și incultură pe fiecare post de televiziune, pe fiecare pagină de internet, în fiecare ziar, pe stradă, în autobuz, în tren sau în școli. Cu toate acestea, am învățat că schimbarea pe care o dorești în lume trebuie să înceapă cu tine. Odată lămurită această chestiune orizontul ți le lărgește, perspectivele ți se schimbă și reușești să vezi lucruri de existența cărora nu ai știut.

În totală opoziție cu frustrarea și durerea sufletească este mândria de a fi român, bucuria de a mă fi născut într-un loc binecuvântat, într-un spațiu geografic în care oamenii se îmbină cu natura și împreună realizează un tot unitar, un nucleu de civilizație indestructibil. Așa cum după fiecare dezastru a fost cel puțin o specie care a supraviețuit, a evoluat și și-a continuat cursul firesc al vieții, de multe ori reușind să schimbe în bine lumea în care trăia, așa și la noi, în ciuda tuturor dozelor de incultură și prostie injectate adânc în maduvă neamului, a rezistat o specie, „omul frumos”.

Asemenea unui marinar care se leagă de catarg pentru a rezista chemării sirenelor, „omul frumos” se leagă de propria conștiință pentru a supraviețui. „Omul frumos” poate fi definit ca acel om care ar fi putut să fie rău, dar a ales un alt drum, ocolind nesimțirea, mitocania, lichelismul, structurându-si un sistem propriu de valori, care are o bază solidă și o evoluție sănătoasă. Acești oameni care ar fi avut tot sprijinul pentru a se alătura gloatei, pentru a urma un drum spre o pierzanie sigură sunt cei care vor pune umărul la refacerea României. Ei sunt cei care au ales să fie schimbarea pe care o vor în lume. Ba mai mult, după schimbarea lor au înțeles că soluția este o evoluție și nu o revoluție.

Soarta mi-a fost prielnică și m-a ajutat să ajung între oameni care m-au marcat și m-au ajutat să înțeleg că totul ține de noi, de voința și de dorința noastră pentru a schimba lucrurile. Exemple de bună practică sunt în toată țara. Oameni împrăștiați pe teritoriul României asemenea semințelor duse de vânt, își duc menirea mai departe încercând să reformeze societatea de la bază spre vârf, începând cu cei din jurul lor. Acestor oameni vreau să le mulțumesc pentru că au făcut și fac parte din viața mea. „Oamenii frumoși” vor reprezenta valul care se va izbi de țărm și va mătura tot urâtul ce domnește în zilele noastre. Încercați să fiți parte din mișcare. Încercați să vă schimbați pentru a schimba lumea. Încercați să nu mai căutați scuze și să așteptați un Mesia pentru a vă pune pe fapte. Orice întârziere va produce o proliferare a tumorii societății actuale și s-ar putea ca într-o zi să fie, pur și simplu, prea târziu.

P.S. Mi se umple sufletul de bucurie când descopăr noi „oameni frumoși”, când îmi dau seama că schimbarea este dorită și e posibilă. Nu v-am enumerat pe fiecare în parte, dar voi știți că aveți un loc special în sufletul meu și că imaginea voastră „va rămâne acolo veșnic ne-ntinată”. 

E mai rău și e mai bine

„Sărăcia nu este un viciu, aceasta este un adevăr. Mai știu și asta nu este mai puțin adevărat, că nici beția nu este o virtute. Dar mizeria, stimate domn, mizeria este un viciu. În sărăcie mai păstrăm încă noblețea sentimentelor înnăscute. În mizerie însă, nu le mai păstrează nimeni și niciodată. În mizerie, omul nu este nici măcar alungat din societate cu bățul, ci măturat cu târnul, ca să fie și mai umilitor.”

De ce aleg oare tot mai mulți să trăiască în mizerie? Să fie oare neputința cronicizată și materializată printr-o cangrenă sufletească? Să fie oare oboseală produsă de ani și ani de represiune asupra celor care au ceva de spus și a celor care doresc să aducă un beneficiu semenilor lor fără a aștepta o recompensă? Sau să fie lipsa de interes?

Tind să cred că toate variantele de mai sus au avut un mic aport la ceea ce trăim astăzi, dar cea mai importantă contribuție este reprezentată de educație, mai bine zis, lipsa ei. Dar ce este educația? Așa cum zicea Einstein „educația este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ceea ce ai învățat în școală”. Educația este impulsul care te determină să părăsești turma, să te opui valului. Educația este aceea chestie care te face să stai la semafor chiar dacă ești singur pe stradă și este miezul nopții. Educația te face să păstrezi o hârtie în buzunar până la primul coș de gunoi chiar dacă poți să o arunci fără să te vadă nimeni. Tot educația este cea care te determină să saluți când intri într-un magazin sau instituție, să spui „vă rog” și „mulțumesc”. Tot datorită ei deschidem ușa unei doamne, cedăm locul în mijlocul de transport în comun, sau lucrăm în echipă cu cel mai mare adversar/inamic/dușman al nostru. Educația este contribuția adusă sufletul unui individ, contribuție ce îl face să fie om între oameni și să lase loc de bună-ziua pe unde merge.

Fără educație nu îți permiți să ieși din mizerie, fără educație nu vrei să ieși din această stare pentru că o consideri ceva natural, chiar bun. Mizeria te cuprinde și te transformă în ceea ce vedem astăzi pe micul ecran și în toate tabloidele. De la dive de carton la baieți de Dorobanți, de la reporteri care sunt certați cu limba română la politicieni care uită cine i-a votat.

Mizeria domnilor are un singur remediu, educația și promovarea adevăratelor valori. În acestă mare de întuneric un adevărat lămpaș îl reprezintă un contemporan. Actor, regizor, scriitor și, mai presus de toate, un om frumos. Dan Puric ne trasează linia omului frumos și ne readuce în inimă iubirea de țară, de oameni, de natură, de tot ceea ce a fost creat pe lumea asta cu scopul de a-i lega pe oameni și de a le face viața mai bună, mai ușoară și mai frumoasă. Încercați să măturați mizeria din jurul vostru, încercați să vă schimbați atitudinea și să priviți lumea din alt unghi. Încercați să citiți „Despre omul frumos” și să îl căutați în jurul vostru. Eu am găsit oameni frumoși, dar asta este o altă poveste.