Eram entuziast. Sunt dezamăgit.

De câteva luni încerc să nu scriu. Încerc să mă temperez și să fiu mai calm. Să fiu mai bun și să nu văd toate mizeriile din jur. E greu, e foarte greu. Ultima perioadă m-a convins că românii își merită soarta.

Spitale renovate în care nu se lucrează din varii motive, majoritatea aberante, amfiteatre fără facultate, investiții total nefolositoare, mii de mijloace de spălat banii. Să zicem că peste asta am trecut. Licitații furate și trucate, contracte atribuite unor prieteni, banii părinților mei ajunși în buzunarele nenorociților. Trec și peste asta. Însă peste un lucru nu pot trece. Peste mizeria umană.

Popor neghiob, te plângi că te fură politicienii și că își votează legi preferențiale, dar dacă trebuie să îi taxezi prin vot nu o faci. Dacă va fi să alegi între o figură nouă și unul care a furat, dar a făcut ceva și pentru comunitate știi din start că vei vota penalul.

Popor nerod, te plângi că nu se aplică legea și infractorii umblă liberi pe străzi, dar ești de acord să dai șpagă pentru a scăpa de o amendă, ești de acord cu un om al legii penal (sau o întreagă secție). Accepți abuzurile și taci cu frică în loc să te ridici să spui adevărul.

Popor nerecunoscător, te plângi că îți pleacă personalul medical, dar îi ajuți să plece, le semnezi biletul. Cum să nu plece când nici nu îi plătești, nici nu îi respecți? Să rămână pentru ce? Pentru a fi numiți asistați social? Pentru a fi bătaia de joc a unora care se cred superiori?

Popor slab, îți meriți soarta. Meriți să ai în frunte hoți, meriți să fii nedreptățit, meriți să nu fii tratat. De ce? Simplu. Filozofia cu întorsul celuilalt obraz nu mai funcționează. Un om poate îndura aproape orice lipsuri, poate fi privat de multe, dar lipsa respectului nu o va suporta.

Un asistat social, un om care face o școală de șase ani, apoi încă vreo cinci și apoi încă o viață, un om care a ales să își sacrifice o parte din viață pentru a învăța cum să trateze târâturi și lepre, un om ca mulți alții, vă dorește să primiți înapoi fix respectul pe care îl oferiți.

Eram convins că voi rămâne în România și mă voi lupta pentru schimbare. Eram entuziast. Sunt dezamăgit.  

*a nu se simți jigniți oamenii de bine cărora le mulțumesc pentru că încă mai există

„Ce lupi ne înconjoară”

„Ce avea să se întâmple cu un astfel de popor care își pierduse orice facultate vie de simțire și nu păstra decât niște curioase urlete mecanice și o sinistră energie?”

D.H. LAWRENCE

În ultima perioadă mă întreb tot mai mult dacă asta e țara mea, dacă asta e țara în care merită și vreau să trăiesc, dacă locuitorii de aici sunt sau nu compatrioții mei. Sunt din ce în ce mai șocat, mai consternat și mai scârbit. Mi se pare că în ultimii ani România s-a transformat într-un Rai al hoților, într-un fief al baronilor locali și naționali, într-un teritoriu în care hoțul mai mare îl înghite pe cel mai mic, ba chiar îl înghite și pe cel care ar trebui să îl tragă la răspundere.

Am văzut un filmuleț care prezenta prejudiciul adus de anumite capete luminate pe ani de închisoare. Șocant a fost ultimul personaj. Acesta avea trecut în dreptul numelui 30 de milioane de de dolari pentru fiecare an de pușcărie, iar în total vor fi aproape 5 (teoretic). La un calcul simplu e destul de rentabil să fii hoț în România. De ce să înveți o viață întreagă pentru a primi la final de lună un salariu mizer? De ce să încerci să îi înveți pe alții în condițiile în care ești batjocorit și disprețuit în mod public? De ce să muncești cinstit când vezi că pentru fraude de milioane de dolari (euro) pedepsele sunt jenante?

Pentru mine este șocant să citesc zi de zi știri în care actorii principali sunt indivizi aleși de popor să îi conducă, dar care au uitat pentru ce se află pe acel scaun și au început să fure, să fure nesimțit. Și asta nu e tot, pe lângă faptul că se simt niște victime când ajung în fața instanței, mai au și curajul să urle în gura mare că sunt nevinovați, că nu există probe și că totul a fost o înscenare. Iar dacă ajung în închisoare, lucru care se întâmplă după mulți ani, timp în care probabil și-au continuat practicile necurate, toți devin intelectuali, toți se apucă de scris și toți au un comportament exemplar. Invariabil după ce ispășesc o mică parte din pedeapsă sunt eliberați pe motiv de bună purtare.

Au învățat ceva din perioada de detenție? Da! Să aibă grijă mai mare atunci când fac afaceri. S-au schimbat în vreun fel? Nu! Pentru că oamenii nu se schimbă, iar caracterul infect căpătat în ani și ani de hoție nu poate fi temperat cu câteva luni de stat în detenție.

Și mai am o problemă, să zicem că s-au învățat minte (deși nu prea cred asta), dar prejudiciul? Cum se recuperează prejudiciul? De ce nu li se ia întreaga avere? Pentru că, dacă e să ne gândim, toate bunurile dobândite după momentul hoției au o proveniență incertă și necurată.

Să facem un exercițiu de imaginație. Oare câte salarii de medici și profesori s-ar fi putut plăti dacă acei bani nu erau furați? Câte materiale didactice, câte medicamente și consumabile medicale se puteau achiziționa? Câte burse se puteau acorda elevilor și studenților care își petrec zile, luni, ani învățând și își doresc să facă performanță și să ajungă în top prin muncă cinstită?

„Viitorul mEU contează!”

O poză de pe facebook mi-a atras atenția. O tânără are în brațe o planșă pe care scrie „Viitorul mEU contează! Ai grijă ce VOTezi!” Mă pregăteam să o felicit pentru atitudinea civică, pentru conștientizare și pentru implicare, pentru că încearcă să îi determine pe oameni să meargă la vot și să taxeze nemernicia, nesimțirea, hoția, lipsa de interes și toate celelalte plăgi ale „reprezentanților”  noștri. Noroc că am privit poza mai atent și am văzut că pe acea planșă era și emblema unei alianțe politice.

Mă întreb și vă întreb, înțelege un tânăr de sub optsprezece ani politica? Realizează oare că cei pe care îi susține sunt cei care de douăzeci de ani jefuiesc țara? Sau este doar o marionetă în mâinile celor mai mari, avizi de putere și dornici de simpatizanți, indiferent de vârstă, nivel de pregătire și de înțelegere?

Oare asta să fie politica în ziua de azi? Așa de jos a ajuns demnitatea omului? Nu este zi să nu văd tineri care își declara simpatia pentru un anume partid, tineri care se ceartă cu alții asemenea lor, tineri care cred cu tărie într-un candidat și refuză să vadă ce a făcut acel om până în momentul campaniei electorale.

De ce vă spulberați singuri viitorul? De ce nu încercați să creșteți, să vă întindeți aripile și să zburați, să cercetați, să descoperiți și să susțineți adevărul și dreptatea? Vă lăsați sufletele în mâinile unor oameni care nu dau nici doi bani pe voi și care vă vor uita în prima zi a noului mandat. Așa vreți să creșteți? În colivie? Cu ochii închiși?

Cei care acum sunt doar mase de manevră, cei care sunt susținători înfocați vor crește și vor crede cu tărie în aceeași hoți și tâlhari, vor închide ochii în fața furtului, își vor da și ultimul leu pentru cineva care le promite un trai mai bun, chiar dacă sunt conștienți că promisiunea nu are acoperire. Așa cum cresc, vor ajunge la bătrânețe, la o vârstă la care vor da socoteală. Nu mie, nu candidatului x sau y, nu României, vor răspunde în fața copiilor lor și a propriei conștiințe.

Vei mai avea curajul să stai în fața copiilor tăi și să afișezi o planșă în momentul în care toată țara va fi în ruină? Vei crede în aceleași valori? Vei susține în continuare hoția, nesimțirea, indobitocirea nației, promovarea inculturii, uciderea talentelor? Ar fi bine să conștientizezi că viitorul tău contează și că leprele care sunt acum la cârma țarii nu ar trebui să facă parte din el, iar dacă nu poți discerne binele de rău și nu ai nici măcar drept de vot ar fi mai bine să stai în banca ta, nu să țipi în gura mare că îl vrei pe x sau pe y președinte.

Români, ieșiți la vot! Dar nu uitați să luați cu voi demnitatea și conștiința.

Mase de manevră

„Cărțile, în mod fizic, se distrug. Bibliotecile pot fi luate de vâltori. Dar în acele clipe, în conștiința oamenilor, opera de artă își arată consecințele fără greș: ea a cultivat în oameni curajul, spiritul de sacrificiu, solidaritatea, abnegația, bravura, eroismul și înfruntarea bărbătească a morții.”

MARIN PREDA

Cred că poporul român este unul căruia îi place să sufere, să își facă rău și apoi să își plângă de milă, fără a face nimic pentru a-și schimba soarta. Suntem un popor de cercetători care fac mereu experimente, un popor care distruge mereu câte o bucățică din sufletul său și al apropiaților, iar la finalul experimentului se plânge că suferă. Cum să nu suferi când te automutilezi?

Am înțeles de multă vreme că dragii noștri conducători promovează și susțin mediocritatea, că nu vor ca elitele să existe, și dacă există nu vor să ajungă în apropierea lor pentru că le pun în pericol afacerile. Ce nu pot să înțeleg este permanenta greșeală a românilor, neîncetata alegere proastă sau lipsa de alegere, spiritul de turmă și prostia colectivă. Nu pot să înțeleg cum niște oameni care într-o zi ar trebui să fie cei care conduc România, niște oameni care au acces la toată informația din lume și au libertatea de a se opune oricui aleg să rămână în continuare în noroi.

Într-un colectiv este suficient ca un om cu o oarecare putere de convingere să dicteze ceva pentru a fi urmat de prostime. Calitățile și competențele pălesc în fața prieteniei  sau a disprețului pentru celălalt.

Ce se întâmplă cu liberul arbitru? Unde vă este capacitatea de a discerne binele de rău, performanța de mediocritate și inteligența de prostie? Unde vă sunt „curajul, spiritul de sacrificiu, solidaritatea”? Sunteți îndopați cu tot felul de gogoși și vouă vă place, dar în momentul în care vedeți că alegerea voastră, sau lipsa de alegere a fost proastă vă plângeți. Din punctul meu de vedere nu aveți dreptul la cuvânt. În momentul în care ați respins calitățile unui om sau ați votat împotriva cuiva, nu pentru cineva, v-ați pierdut orice drept, v-ați pierdut coloana vertebrală, ați renunțat de bună voie la calitate și ați ales mediocritatea.

Dar ce veți face în momentul în care veți ajunge într-un mediu în care singurul criteriu de selecție va fi meritocrația?

Ar fi păcat să muriți cu gândul că toată viața ați fost doar niște mase de manevră. Poate vă deschideți și voi ochii. 

Digestiv electoral

Cu toate că următoarele rânduri au fost puse pe hârtie în 1893 nu și-au pierdut încă însemnătatea. Le consider un manifest adresat întregii clase politice, adresat acelora care se joacă cu banii, destinele, viețile și nervii românilor, traseiștilor politici, celor care legiferează hoția și prostituția sufletească, celor care își permit să facă din țara asta locul lor de joacă și câmpul lor de luptă, loc unde poporul român este așezat în ultimul rând și de unde va ajunge, mai devreme sau mai târziu, la eșafod. 

Mă revolt și manifest împotriva unor legi abjecte, împotriva unor oameni și partide fără nici un Dumnezeu, împotriva copiilor de liceu care strâng semnături pentru anumiți candidați fără a înțelege măcar ce fac, împotriva celor mulți și proști care pun ștampila unde li se zice, împotriva celor care consideră că a sta deoparte este o virtute și o faptă demnă de admirat, celor care pun umărul într-un fel sau altul la deconstrucția acestei țări.

POLITICĂ

I.L. CARAGIALE

LEGEA MAXIMULUI

„Destul!

Națiunea este sătulă de turpitudinile, mișeliile, jaful, corupția, infamia, trădarea intereselor ei celor mai sacre, de cruzimea, cinismul, sfruntarea, ticăloșia și scârba acestui, regim poreclit conservator, regim vitreg și căzut, corupt și corupător, infam și infamant. Națiunea e sătulă: Destul!

Ce vor oamenii strigoi, ieșiți din tenebrele reacțiunii la lumina zilei? Ce vor aceste fantome plămădite din rachiu, spirt, basamac, ciomag, chinoros și sânge?

Vor oare să arunce țara pe calea disperării, pe calea deznădejdii, pe calea exasperării, pe calea celor mai extreme mijloace de rezistență? O vor aceasta? Să ne spună.

Până atunci le zicem încă o dată: destul – Națiunea e sătulă de faptele voastre!”

Partidul Bunul Simț și al Responsabilității

„Prea mulți zei, prea multe crezuri,

Prea mulți pași bătuți în vânt

După simpla bunătate

Plânge acest trist pământ.”

Ella Wheeler Wilcox

Așa cum am mai spus cred în România frumoasă, în România puternică, în România celor care vor și pot să facă ceva. Cred cu desăvârșire că sunt tineri care au puterea și dorința de a lăsa urmașilor  o țară mai bună, o țară prosperă și frumoasă, în care să fie promovate valorile și cultura.

Urmăresc știrile și văd ce dezastru este în zilele noastre. Văd cum oamenii sunt voit dezinformați, cum se spală creiere, cum se vând și se cumpără suflete. Văd jurnaliști care pun umărul la distrugerea propriei țări, văd oameni care pentru bani și-ar vinde și pielea de pe ei. Oameni care acceptă o afirmație ca pe un adevăr absolut și merg înainte cu ochii închiși, oameni care nu mai au nici un crez, nici o năzuință, nici o speranță în afară de zeii pământeni pe care singuri i-au încoronat și care încearcă să îi lase goi pe dinăuntru. A accepta o informație fără a-i verifica sursa, fără a asculta alte păreri și fără a o trece prin filtrul personal mi se pare o crimă.

Văd că este la modă să ieși la plimbare, văd că este la modă să instigi la violență și ură națională. Când justiția se mișcă prea încet e o problemă, când își face treaba prea repede nu este bine. Regimul de detenție este perceput ca o vacanță și orice îngrădire a drepturilor este un atac la drepturile omului. Oameni trecuți bine de prima tinerețe, oameni care nu mai au de ce să decidă pentru țara asta, oameni ușor de manipulat, oameni care iși manifestă lipsa de cultură și educație prin scandări și pancarte ies în stradă pentru a susține o șleahtă de hoți, de huligani, de indoctrinați și îndoctrinatori.

Un atac la siguranța națională este și mișcarea pe care o fac partidele. Acceptarea în structuri a tinerilor care nu au nimic de spus, a unora care cred orbește tot ce li se spune și nu au nici puterea, nici voința de a se opune, recrutarea de membri care și-ar da viața pentru o ideologie pe care nu o înțeleg și pentru niște oameni care fură, mint, plagiază și dezinformează, dar care dispun de singurul lucru după care ei tânjesc (banii) constituie un act de terorism împotriva propriului neam.

Vreau să fac o propunere celor cu ochii și mintea deschisă, celor care nu au ca scop îmbogățirea materială, celor cărora le pasă de ei, de aproapele lor și de țară. Propun să înființăm un partid. Partidul Bunului Simț și al Responsabilității. Nu se depune nici o cerere de adeziune și fiecare poate să își creeze o filială. Nu veți câștiga nimic material, dar veți ajunge să vă îmbogățiți sufletul. La început vom fi puțini membri, dar pe parcurs vom ajunge să conducem țara!

Sinuciderea ambiției

„Faptul că o idée este acceptată de un numar mare de oameni nu constituie o dovadă a validității ei.” 

Dan Brown

De câteva zile apare întruna pe facebook o poză cu Bill Gates în care se spune că acesta nu și-a luat toate examenele și a ajuns să dețină Microsoft-ul, iar colegul lui care și-a luat toate examenele a ajuns să muncească pentru el. La început am zâmbit, dar mai apoi m-am îngrozit. Mi se pare o dovadă de inconștiență și o totală lipsă de respect față de tine însuți să te complaci în propriul eșec, să te consolezi cu gândul că undeva, cineva a reușit să facă miliarde fără a termina o facultate. Consider că acestă limitare, această frână pe care ți-o pui singur în momentul în care dai piept cu insuccesul este cea mai sigură cale spre o prăbușire totală.

Dragii mei, câți oameni cunoașteți voi în această lume care au reușit ce a reușit Bill Gates? 10, 100, 1000? Bine, dar noi suntem peste 7 miliarde. Restul ce credeți că au făcut? Eu zic că au muncit, că și-au sacrificat zile și nopți învățănd pentru un examen, că au renunțat la confortul propriu pentru a fi mai aproape de îndeplinirea unui vis.

Succesul nu vine niciodată dacă stai cu mâinile în sân. Credeți voi că acel om care a reușit să ridice un imperiu fără a termina o facultate nu a muncit? Cu siguranță a muncit și s-a sacrificat mai mult decât vă puteți imagina. Nu a stat să dea share pe facebook unor poze din care reiese cât este de frustrat și cât de mult își plânge de milă în speranța că se va găsi un om care să îl compătimească și că succesul se va îndura să vină și pe strada lui.

Nu vă mai puneți singuri bețe în roate. 

Vă mulțumim că ați încercat

„Dar mai cred că într-o zi

aspru din furtună

neamul meu se va trezi

cu securea-n mână”

Radu Gyr

Știe toată lumea că România se confruntă cu o mulțime de lipsuri. Este foarte clar că românii nu au cea mai ușoară viață din lume, ba chiar aș spune că sunt unii din cei care o duc cel mai rău din lumea civilizată, dar singurii vinovați pentru starea actuală a lucrurilor sunt ei, românii, de la mic la mare.

Recent am văzut un videoclip în care erau prezentați o parte din românii de geniu, o parte din cei care au revoluționat domeniul lor de activitate. Un filmuleț în care, cimitirul vesel de la Săpânța, falnicele porți maramureșene, mănăstirea Voroneț, sculpturile lui Brâncuși, avionul cu reacție, stiloul, penicilina și alte mari invenții și realizări erau revelate întregii lumi. Cele cinci minute au fost ca o perfuzie cu românitate, asemenea unui medicament menit să trezească sufletul adormit al românilor. Dacă nu citeam comentariile de la acest videoclip aveam doar bucurie în suflet.

Specimene de toate vârstele, de la cei mai mici, până la cei mai mari aveau o singură idee, că țara e pierdută, că tot ce au realizat cei din videoclip e de domeniul trecutului și că pentru prezent și viitor nu se mai poate face nimic. Cum poate să fie un om atât de lipsit de speranță? Cum poate cineva să fie atât de împăcat cu propria soartă și atât de resemnat? Cum se poate să afirmi că toate realizările înaintașilor nu valorează nimic pentru prezent?

Sunteți atât de goi pe interior încât nu puteți să apreciați un seamăn al vostru care a revoluționat lumea. Sunteți ca niște râme care nu văd deasupra firului de iarbă. Vă resemnați și plecați mereu capul, nu aveți pic de mândrie națională și îi lăsați pe toți să vă calce în picioare. Capul plecat sabia nu îl taie, dar peste cel plecat vor trece bocancii acelora care țin capul sus și privesc înainte. Cu ce drept mai stați în această țară? Cu ce drept vă mai numiți români?

Plecați dragii mei! Luați tot ce aveți și plecați! Oricum țara nu va câștiga nimic de pe urma voastră, nu veți produce voi revoluția, nu veți reuși să schimbați nici măcar părticica voastră de lume, sunteți doar niște nume pe o listă. Vă mulțumim că ați încercat să fiți români. 

Eu cu cine votez

„Singura muniție inexpugnabilă a omului, punctul lui fix în glorie sau în decădere, rămâne respectul de sine.” Radu Beligan

Până mai ieri dorința de integritate teritorială, dorința de apărare a patriei, a istoriei și a frumuseților acestui teritoriu era numit extremism și era condamnat. Lupta împotriva celor al căror scop era doar furtul și îmbogățirea pe seama acestei țări a fost descurajată chiar de cei care ar trebui să apere țara și să îi dorească binele.

Dar ce să vezi?! De ceva vreme atitudinea acestor lichele s-a schimbat. Ei își iubesc țara și se mândresc cu ea, apară valorile și trecutul, ridică în slăvi istoria și pe înaintași, pun pe un postament tradițiile, obiceiurile și portul popular. Într-un cuvânt sunt patrioți, exersează mândria de a fi român.

Oare apropierea cu pași repezi a alegerilor i-a trezit din perpetua letargie? Să fie de vină sesiunile electorale care vin tot mai repede spre noi și dorința de a scoate țara din mizerie? Iubirea pentru popor s-a declanșat așa brusc?

Câtă nemernicie! Câtă nerușinare! Să te folosești de un sentiment atât de nobil ca patriotismul pentru a-ți atinge scopurile mârșave reprezintă formă supremă de manipulare. După ce va trece anul electoral cât de mult vă veți iubi țara? Veți mai avea curajul să ieșiți pe stradă și să urlați în gura mare că sunteți mândri de a fi români? Dar în ochii alegătorilor vă veți uita? Este peste puterea mea de întelegere cum niște oameni raționali pot să creadă așa ceva.

După ce timp de douăzeci de ani ați jefuit țara veniți acum și ne spuneți că sunteți mândri de ea. De ce? Pentru că ați reușit să vă umflați conturile pe seama ei? Sunteți mândri de tinerii pe care ați reușit să îi spălați pe creier și să îi urcați în barcă? Sau sunteți mândri de oamenii care au dus numele țării ăsteia departe? Ei bine, ar trebui să vă fie rușine de acei oameni. Ar trebui să vă ascundeți numai când le auziți numele pentru că nu ați contribuit cu nimic la reușita lor, pentru că nu i-ați susținut, ba mai mult, le-ați băgat bețe în roate. 

Putem să facem un exercițiu de imaginație și să presupunem că mă încred în veridicitatea patriotismului dumneavoastră. Mă bucur că îmi împărtășiți sentimetele, mă bucur că ați găsit calea să ajungeți la sufletul meu de român și vă dau votul meu, dar am o întrebare. După ce mă veți scăpa de omul pe care îl urâți și cu care vă luptați de atâția ani ce veți face? Veți căuta alt vinovat pentru felul în care merge țara?

Jalnic.

Pleacă

„Spune-mi. Mă interesează, dar să nu-mi înșiri banalități. De astea sunt sătul. Sunt în căutarea regatului Adevărului, deși nu mă grăbesc prea tare să ajung acolo. De fiecare dată când pun un picior în fața celuilalt vreau să învăț câte ceva. Dar nu are sens să încerci să mă păcălești, să faci afirmații nefondate, bazate pe documentare sumară. Sunt dispus să ascult oricât de mult ca să fiu convins, dar nu accept să fiu păcălit.” Irving Stone

Uită-te la mine. Ți se pare că sunt interesat de toate minciunile tale? Ți se pare că mă poți cumpăra ca pe o marfă în piață și poți face ce vrei cu mine? Crezi că sunt interesat să mă aliez cu tine doar pentru a trece puntea? Sau vrei să mă plătești doar pentru a mă avea la mână? 

Nu. Nu sunt interesat. Nu mă interesează promisiunile tale fără acoperire. Nu mă încred în vorbele tale fără nici o noimă și fără logică. Nu pot să cred că îmi vrei binele din moment ce îți exprimi solidaritatea, compasiunea și dragostea față de mine doar o dată la patru ani. Nu sunt interesat nici de banii tăi, nici de privilegiile pe care vrei să mi le acorzi și nici de un parteneriat. Nu vreau să știu câte putem realiza împreună pentru că orice contract vom semna va fi anulat după ce voi fi pus ștampila în dreptul numelui tău. 

Da. Doresc să îmi meargă mai bine, dar tu nu faci parte din viitorul meu. Tu nu vei fi acela care va trece alături de mine linia de sosire. Nu vei fi adversarul pe care îl voi ajuta pe traseu și alături de care voi termina cursa, braț la braț ca doi coechipieri. Viitorul meu arată mult mai bine fără banii tăi, fără privilegiile tale, fără tot ce însemni tu. Gloria o voi obține prin munca și strădania mea, fără ajutor. 

Voi crește! Prin educația pe care nu mi-ai dat-o tu, ci părinții mei și dascălii pe care i-am întâlnit în drum. Prin modelele de viață pe care le-am descoperit în cărți și nu pe micul ecran. Prin onestitate, integritate, bun simț și responsabilitate. Prin toate acele calități pe care tu nu le ai și pe care ai încercat să mi le iei și mie. 

Pleacă. Dragul meu politician, pleacă. Lasă-ne să creștem și să ne dezvoltăm frumos, să înflorim. Sunt sigur că ne vom descurca și fără tine. Sunt atâția oameni frumoși care ar fi dispuși să îți ia locul. Dar tot ei sunt aceia pe care îi dezguști prin tot ceea ce însemni tu, motiv pentru care nu vor să facă echipă cu tine. Pentru binele meu, al nostru și al țării, pleacă și nu te uita în spate.

Omul perete

„Deschideți-vă mintea, prieteni! Tuturor ne e frică de ceea ce nu înțelegem.” Dan Brown

Nu trebuie să fii un mare filozof, psiholog sau om de știință pentru a-ți da seama că oamenilor le trebuie doar pâine și circ, la fel cum nu îți trebuie multe cunoștințe pentru a recunoaște o anumită tipologie de oameni, omul perete.

Omul perete este alb, dar nu la trup, ci la suflet. Este incolor, incapabil să simtă, incapabil să empatizeze și să fraternizeze.

Omul perete este drept, iar prin drept nu mă refer la coloana vertebrală, căci nu are așa ceva. Mă refer la modul în care gândește. Are o gândire stereotipă, programată de forțe exterioare lui și funcționază asemenea unei mașini dintr-o uzină. Indiferent de interferențe acesta își va păstra drumul drept în gândire, fără a lua în considerare că un viraj ar putea să îi aducă numeroase beneficii. Îndoctrinat, îndobitocit.

Omul perete a trecut prin școala ca rața prin apă, fără să își dezvolte simțul critic, fără să își mărească setea de cultură. Cărțile îi sunt inamici, ideile care nu se potrivesc cu ceea ce gândește el sunt, din start, greșite. Gândire critică, dezbatere bazată pe argumente, deciziile luate pe baza unei analize atente a tuturor implicațiilor din prezent și viitor sunt  bazaconii.

Omul perete va fi atras întotdeauna de alți oameni perete. Ei se vor aduna în grupuri mari, alegându-și un șef din rândul lor, sau mai grav, alegându-și ca lider zidar fără studii de specialitate. De cele mai multe ori acesta va modifica peretele după bunul lui plac, stergând experiența generațiilor anterioare și înlocuind-o cu propria sa viziune. Oamenii perete conduși de un zidar, vor ajunge, mai devreme sau mai târziu, moloz, pentru că orice creator se va dezice la un moment dat de propria sa creație.

Omul perete poate să aibă un strat frumos de vopsea la suprafață. Acesta va masca în primă faza mucegaiul, dar după un timp puteziciunea își va face apariția. În momentul în care oamenii îl vor recunoaște, acesta va începe să arunce cu cărămizi din propria construcție pentru a distrage atenția celor care văd și înțeleg ce tip de om este.

Omul perete este printre noi. Din nefericire apare tot mai des. Pe de altă parte, orice perete are nevoie de o echipă de arhitecți, constructori, zugravi și alți meșteri pentru a-l pune în valoare, pentru a-i aduce gloria și a face din el o construcție ce va dăinui.

Fiți cei ce transformă pereții în opere de artă!

Încotro?

„Unii trăiesc fără nici un ideal, fără nici o țintă. Trec prin lume ca niște fire de paie pe un râu. Nu merg ei, ci curentul ii duce.” Seneca

Îmi pare că România a devenit țara plângerii. Țara asupra căreia se canalizează toate forțele negative din univers. Țara în care omul nu are nici o șansă, fiind subjugat de forțe malefice, de alți oameni, de fapte sau evenimente.

Ne plângem că nu avem drumuri, că nu ne conduc oamenii potriviți, că nu avem locuri de muncă, spitale, azile de bătrâni. Urlă tot mai mulți în gura mare că nimeni nu îi ajută, că nu se poate face nimic în țara aceasta, că totul este pierdut. Stau tinerii pe marginea drumului și sparg semințe pentru că nu au locuri de muncă, se plâng de profesori, de școală, de faptul că diploma nu îi ajută la nimic. Oameni în putere trăiesc din ajutoare de la stat, din comoditate, indiferență, nesimțire sau prostie. Toți se plâng, fiecare cu drama personală, mai mare sau mai mică, dar oare ce face fiecare pentru a scăpa de stigmatul celui bolnav, al celui cu sufletul împietrit și mintea închisă?

Nu ai cum să aștepți conducători mai buni când tu pui ștampila pe cei mai răi, când nu taxezi indeferența, incompetența și hoția. Conducători răi înseamnă un management defectuos, o promovare a non-valorilor și astfel intrăm într-un cerc vicios. Bineînțeles că acestea își au rădăcinile bine înfipte în trecutul fiecăruia, în cei șapte ani petrecuți, sau nu acasă, în anii de școală și în tot ceea ce a acumulat fiecare de la cei pe lângă care a trecut. În momentul în care un copil de 7-8 ani își vede tatăl braconând va crede că aceasta este starea normală a lucrurilor, că aceasta este metoda corectă. Încotro se îndreaptă? Cine știe… Poate spre tânărul care nu dă doi bani pe profesorii săi, cel care crede că sistemul îl îngroapă și că toți sunt împotriva lui. Spre omul care va ajunge să facă o facultate care nu îi place, care nu are nici un rost, pentru ca după ce își ia licența și masteratul să își plângă de milă că nu are de lucru. Spre acel votant care pune ștampila unde apucă iar în următorii 4-5 ani se plânge că este condus de incompetenți. Sau poate acel copil va ajunge să își corecteze tatăl și să îi explice că nu este corect ceea ce face. Poate va fi unul din cei care conștientizează că are o singură șansă să fie genial, să fie trecut în manualele de istorie și în memoria eternă a omenirii, dar pentru asta are nevoie de modele, iar modelele sunt adânc îngropate.

Astfel mă întreb, încotro ne îndreptăm? Ce alegem? Stăm și ne complacem în propria mizerie sau luptăm pentru a descoperi și a scoate la suprafață adevăratele modele? Alegem să muncim și să luptăm o viață pentru crezul nostru sau alegem să îi trișăm pe ceilalți pentru ca în final să ne trișăm pe noi? În această situație votul meu este clar. 

Sămânța trebuie să încolțească

„Omul frumos nu este vizibil, el nu are imagine, el țâșnește, în aparență, într-un gest ic, iar gestul ăla, pentru tine, este izbăvitor și-ți persistă în suflet toatăviața, ca o icoană.” Dan Puric

Sunt revoltat până în măduva oaselor, fiecare celulă a corpului meu sare și țipă de durere. Nemulțumirea și frustrarea încearcă să iasă prin fiecare por din organismul meu. Mă doare să văd cum unii își bat joc de țară, de valori neîntinate timp de secole, de oameni și de tot ce are omul mai prețios, de suflet. Nu mai suport să văd atâta prostie și incultură pe fiecare post de televiziune, pe fiecare pagină de internet, în fiecare ziar, pe stradă, în autobuz, în tren sau în școli. Cu toate acestea, am învățat că schimbarea pe care o dorești în lume trebuie să înceapă cu tine. Odată lămurită această chestiune orizontul ți le lărgește, perspectivele ți se schimbă și reușești să vezi lucruri de existența cărora nu ai știut.

În totală opoziție cu frustrarea și durerea sufletească este mândria de a fi român, bucuria de a mă fi născut într-un loc binecuvântat, într-un spațiu geografic în care oamenii se îmbină cu natura și împreună realizează un tot unitar, un nucleu de civilizație indestructibil. Așa cum după fiecare dezastru a fost cel puțin o specie care a supraviețuit, a evoluat și și-a continuat cursul firesc al vieții, de multe ori reușind să schimbe în bine lumea în care trăia, așa și la noi, în ciuda tuturor dozelor de incultură și prostie injectate adânc în maduvă neamului, a rezistat o specie, „omul frumos”.

Asemenea unui marinar care se leagă de catarg pentru a rezista chemării sirenelor, „omul frumos” se leagă de propria conștiință pentru a supraviețui. „Omul frumos” poate fi definit ca acel om care ar fi putut să fie rău, dar a ales un alt drum, ocolind nesimțirea, mitocania, lichelismul, structurându-si un sistem propriu de valori, care are o bază solidă și o evoluție sănătoasă. Acești oameni care ar fi avut tot sprijinul pentru a se alătura gloatei, pentru a urma un drum spre o pierzanie sigură sunt cei care vor pune umărul la refacerea României. Ei sunt cei care au ales să fie schimbarea pe care o vor în lume. Ba mai mult, după schimbarea lor au înțeles că soluția este o evoluție și nu o revoluție.

Soarta mi-a fost prielnică și m-a ajutat să ajung între oameni care m-au marcat și m-au ajutat să înțeleg că totul ține de noi, de voința și de dorința noastră pentru a schimba lucrurile. Exemple de bună practică sunt în toată țara. Oameni împrăștiați pe teritoriul României asemenea semințelor duse de vânt, își duc menirea mai departe încercând să reformeze societatea de la bază spre vârf, începând cu cei din jurul lor. Acestor oameni vreau să le mulțumesc pentru că au făcut și fac parte din viața mea. „Oamenii frumoși” vor reprezenta valul care se va izbi de țărm și va mătura tot urâtul ce domnește în zilele noastre. Încercați să fiți parte din mișcare. Încercați să vă schimbați pentru a schimba lumea. Încercați să nu mai căutați scuze și să așteptați un Mesia pentru a vă pune pe fapte. Orice întârziere va produce o proliferare a tumorii societății actuale și s-ar putea ca într-o zi să fie, pur și simplu, prea târziu.

P.S. Mi se umple sufletul de bucurie când descopăr noi „oameni frumoși”, când îmi dau seama că schimbarea este dorită și e posibilă. Nu v-am enumerat pe fiecare în parte, dar voi știți că aveți un loc special în sufletul meu și că imaginea voastră „va rămâne acolo veșnic ne-ntinată”.