Acolo este țara mea

Sunt român, trăiesc în România și îmi iubesc țara. O iubesc în fiecare zi, nu doar de 1 decembrie, o iubesc chiar și când încearcă să îmi dea o palmă și să îmi spună că locul meu e în altă parte, chiar și când se uită urât la mine și își dorește să fie lăsată în pace, o iubesc mereu, pentru că știu că ea nu e rea, pentru că știu că și ea mă dorește și mă iubește, doar că au avut unii grijă să îi pună o mască de care nu mai poate (deocamdată) scăpa.

Și dacă ar fi să plec în lume, dacă ar fi să mă întâlnesc cu un om care nu a auzit vreodată numele țării mele, cum i-aș putea explica unde este și cum arată?

Acolo unde găsești mare, munte, deal, câmpie, deltă, râuri, ape, flori, acolo este țara mea.

Acolo unde vezi oameni frumoși care încearcă să învingă sistemul corupt, acolo este țara mea.

Acolo unde nu este o rușine să spui că ești român, să ridici steagul sau să cânți imnul național fără motiv, acolo este țara mea.

Acolo unde dacii s-au născut, acolo unde civilizația a început să se dezvolte, acolo este țara mea.

Acolo unde sunt atâtea bogații încât aproape orice popor a încercat să ne învingă, acolo este țara mea.

Acolo unde s-au inventat medicamente, avioane, instrumente de scris, acolo unde oamenii muncesc chiar dacă sunt prost plătiți, chiar dacă nu sunt apreciați, chiar dacă o fac doar din ambiție și doar pentru sufletul lor, acolo este țara mea.

Acolo unde a luat naștere Coloana Infinitului, unde s-au născut scriitori ce au marcat lumea, pictori ce au rămas imprimați pe retina mondială, muzicieni care au făcut muzică pentru suflet, acolo este țara mea.

Acolo unde, chiar dacă pare că domnește banul, nesimțirea și aroganța, sunt apreciați oamenii simpli, oamenii care ajută, oamenii care dau din puținul lor altora, acolo este țara mea.

Acolo unde tinerii încep să își deschidă ochii, urechile, sufletele, să discearnă binele de rău prin propriul filtru sufletesc, unde tinerii citesc nu din obligație, ci din plăcere, unde tinerii învață și speră ca într-o zi să folosească tot ce au învățat pe meleagurile natale, acolo este țara mea.

Acolo unde când ieși în natură și începi să vezi ce zace ascuns în inima țării, îți dorești să nu te mai întorci între betoane, acolo este țara mea.

Țara mea este locul despre care se pot scrie cărți, despre care poți să vorbești neîncetat, locul pe care cu cât îl hulești și îl urăști mai tare din cauza unora, începi să îl iubești mai profund și mai sincer.

Și, ca la orice aniversare, trebuie să facem o urare. Îți doresc să te ridici din țărână, să te scuturi de praf și să privești înainte. Să scapi de tot trecutul negru și să păstrezi în amintire doar frumusețea veacurilor de mai înainte. Să fii o sursă de inspirație pentru vecinii tăi și să îi faci invidioși. Îți doresc putere și răbdare pentru a-ți convinge copiii să nu plece, iar pe cei plecați să îi aduci acasă. Și îți mai doresc forță și rezistență, îți doresc și îmi doresc să îi alungi pe cei nevrednici de tine. Să fii frumoasă! Nu uita, eu te iubesc în fiecare zi.

De ce merg la vot

Pentru că e dreptul meu și au murit oameni pentru ca eu să pot pune ștampila pe numele celui în care cred sau pentru ca eu să îmi pot anula votul.

Pentru m-am săturat să mă reprezinte în lume aceeași hoți, pungași, mafioți, inculți, incapabili. 

Pentru că vreau să taxez nesimțirea, furtul, tâlhăria, mârlănia, mizeria, prostia, prostirea, minciuna. 

Pentru că vreau să le arăt stimabililor candidați că nu e nevoie să vină la ușa mea cu punguța pentru ca eu să  merg la secția de votare.

Pentru că m-am săturat ca reprezentanții poporului să fie de fapt reprezentanții pensionarilor și ai asistaților social. 

Pentru că sunt tânăr și consider că e imoral să cer schimbarea dar să nu particip la ea. 

Pentru că e singurul moment în care pot să îi tăvălesc pe jos, pot să le dau emoții și pot să îi fac să se teamă de mine și de ștampila mea. 

Pentru că nu vreau să îmi mai fie rușine de cei care sunt la conducerea țării. 

Pentru că vreau ca votul meu să reprezinte interesul meu și nu al altora.

Pentru că îmi pasă de mine, de părinții mei, de prietenii mei, de compatrioții mei. 

Pentru că am dreptul să sper la un viitor mai bun și obligația să fac tot ce pot pentru a-l obține. 

Pentru că vreau să dau un exemplu celor care cred că votul lor nu contează. 

Voi, cei care credeți că a vota este ceva lipsit de sens, lipsit de importanță și că votul vostru nu are valoare, voi, cei care locuiți în această țară și beneficiați de tot ce are ea mai bun, dar nu vreți să o ajutați să respire, voi, cei care stați acasă și vă exprimați mânia doar în spațiul virtual, voi, cei care sunteți orbi, chiar nu vă dați seama că asta este intenția lor? Nu vedeți că ei vor să stați acasă? Nu au nevoie de votanți cu un IQ ridicat, nu au nevoie de cineva care să le strice planurile. Nu trebuie să mă credeți, gândiți-vă doar că pensionarii la poarta cărora a ajuns sau nu cineva cu o punguță colorată, alți oameni care nu pot discerne binele de rău, sau pur și simplu sunt prea ignoranți pentru a face asta, cei manipulați, membri de partid și asistații social vor merge la vot. Vă rog să vă gândiți la asta și să mergeți duminică la secțiile de votare. Mergeți că să le dați o palmă, să le stricați toate socotelile și  să îl alegeți pe cel care vă reprezintă. 

„Viitorul mEU contează!”

O poză de pe facebook mi-a atras atenția. O tânără are în brațe o planșă pe care scrie „Viitorul mEU contează! Ai grijă ce VOTezi!” Mă pregăteam să o felicit pentru atitudinea civică, pentru conștientizare și pentru implicare, pentru că încearcă să îi determine pe oameni să meargă la vot și să taxeze nemernicia, nesimțirea, hoția, lipsa de interes și toate celelalte plăgi ale „reprezentanților”  noștri. Noroc că am privit poza mai atent și am văzut că pe acea planșă era și emblema unei alianțe politice.

Mă întreb și vă întreb, înțelege un tânăr de sub optsprezece ani politica? Realizează oare că cei pe care îi susține sunt cei care de douăzeci de ani jefuiesc țara? Sau este doar o marionetă în mâinile celor mai mari, avizi de putere și dornici de simpatizanți, indiferent de vârstă, nivel de pregătire și de înțelegere?

Oare asta să fie politica în ziua de azi? Așa de jos a ajuns demnitatea omului? Nu este zi să nu văd tineri care își declara simpatia pentru un anume partid, tineri care se ceartă cu alții asemenea lor, tineri care cred cu tărie într-un candidat și refuză să vadă ce a făcut acel om până în momentul campaniei electorale.

De ce vă spulberați singuri viitorul? De ce nu încercați să creșteți, să vă întindeți aripile și să zburați, să cercetați, să descoperiți și să susțineți adevărul și dreptatea? Vă lăsați sufletele în mâinile unor oameni care nu dau nici doi bani pe voi și care vă vor uita în prima zi a noului mandat. Așa vreți să creșteți? În colivie? Cu ochii închiși?

Cei care acum sunt doar mase de manevră, cei care sunt susținători înfocați vor crește și vor crede cu tărie în aceeași hoți și tâlhari, vor închide ochii în fața furtului, își vor da și ultimul leu pentru cineva care le promite un trai mai bun, chiar dacă sunt conștienți că promisiunea nu are acoperire. Așa cum cresc, vor ajunge la bătrânețe, la o vârstă la care vor da socoteală. Nu mie, nu candidatului x sau y, nu României, vor răspunde în fața copiilor lor și a propriei conștiințe.

Vei mai avea curajul să stai în fața copiilor tăi și să afișezi o planșă în momentul în care toată țara va fi în ruină? Vei crede în aceleași valori? Vei susține în continuare hoția, nesimțirea, indobitocirea nației, promovarea inculturii, uciderea talentelor? Ar fi bine să conștientizezi că viitorul tău contează și că leprele care sunt acum la cârma țarii nu ar trebui să facă parte din el, iar dacă nu poți discerne binele de rău și nu ai nici măcar drept de vot ar fi mai bine să stai în banca ta, nu să țipi în gura mare că îl vrei pe x sau pe y președinte.

Români, ieșiți la vot! Dar nu uitați să luați cu voi demnitatea și conștiința.

Fidelitatea față de țară este sacră

„Fidelitatea față de țară este sacră.”

Constituția României, art 54, alin 1

Din punctul meu de vedere în România sunt trei tipologii de oameni: cei care își iubesc țara, cei care sunt indiferenți și cei care o urăsc. Este normal și natural ca populația să fie divizată, stratificată și împărțită. Îngrijorător mi se pare că majoritatea oamenilor din structurile de conducere fac parte din ultimele două categorii. Oameni care nu dau doi bani pe țară, pe locuitori și pe cei care i-au votat. Oameni care ar face orice pentru bani, oameni fara nici un căpătâi.

Cum îți demonstrezi fidelitatea față de țară, bunul simți și respectul față de cei care te-au votat cândva, față de cei care fac si aplică legea în momentul în care, abia ieșit pe ușa penitenciarului tu susții că ar fi nevoie de o lege a grațierii?

Cum te declari un iubitor de neam și țară, un reprezentant de seamă al românilor, al tuturor românilor, când tu ieși cu declarații de presă menite să dezinformeze, să manipuleze și să atragă doar electoratul slab, cel care nu înțelege ce se întâmplă și crede orice bazaconie? Mi se pare inadmisibil să îți bazezi discursul doar pe părțile negative ale competitorilor tăi. Ar fi de bun simț să adopți o atitudine impațială și să nu contești deciziile instanțelor de judecată mai ales dacă ești, să zicem, prim-ministru.

Cum poți să îți spui jurnalist în momentul în care dezinformezi și minți cu nerușinare? Cum rămâne cu etica? Sau să fie lipsa bunului simț? Dacă mâine vei fi nevoit să lucrezi la concurență ce o să faci? O să îți schimbi brusc discursul? Poate va funcționa în fața celor slabi, a celor care uită repede, a celor care nu dau doi bani pe nimic, dar pe mine cum mă vei convinge? Sau nu ai nevoie să te ascult?

Se apropie cu pași repezi campania electorală și sunt curios cât de departe veți merge, cât de mult o să vă respectați alegătorii și țara. Veți da dovadă de fidelitate față de țară? Rămâne de văzut, dar eu sunt sceptic. 

Vă mulțumim că ați încercat

„Dar mai cred că într-o zi

aspru din furtună

neamul meu se va trezi

cu securea-n mână”

Radu Gyr

Știe toată lumea că România se confruntă cu o mulțime de lipsuri. Este foarte clar că românii nu au cea mai ușoară viață din lume, ba chiar aș spune că sunt unii din cei care o duc cel mai rău din lumea civilizată, dar singurii vinovați pentru starea actuală a lucrurilor sunt ei, românii, de la mic la mare.

Recent am văzut un videoclip în care erau prezentați o parte din românii de geniu, o parte din cei care au revoluționat domeniul lor de activitate. Un filmuleț în care, cimitirul vesel de la Săpânța, falnicele porți maramureșene, mănăstirea Voroneț, sculpturile lui Brâncuși, avionul cu reacție, stiloul, penicilina și alte mari invenții și realizări erau revelate întregii lumi. Cele cinci minute au fost ca o perfuzie cu românitate, asemenea unui medicament menit să trezească sufletul adormit al românilor. Dacă nu citeam comentariile de la acest videoclip aveam doar bucurie în suflet.

Specimene de toate vârstele, de la cei mai mici, până la cei mai mari aveau o singură idee, că țara e pierdută, că tot ce au realizat cei din videoclip e de domeniul trecutului și că pentru prezent și viitor nu se mai poate face nimic. Cum poate să fie un om atât de lipsit de speranță? Cum poate cineva să fie atât de împăcat cu propria soartă și atât de resemnat? Cum se poate să afirmi că toate realizările înaintașilor nu valorează nimic pentru prezent?

Sunteți atât de goi pe interior încât nu puteți să apreciați un seamăn al vostru care a revoluționat lumea. Sunteți ca niște râme care nu văd deasupra firului de iarbă. Vă resemnați și plecați mereu capul, nu aveți pic de mândrie națională și îi lăsați pe toți să vă calce în picioare. Capul plecat sabia nu îl taie, dar peste cel plecat vor trece bocancii acelora care țin capul sus și privesc înainte. Cu ce drept mai stați în această țară? Cu ce drept vă mai numiți români?

Plecați dragii mei! Luați tot ce aveți și plecați! Oricum țara nu va câștiga nimic de pe urma voastră, nu veți produce voi revoluția, nu veți reuși să schimbați nici măcar părticica voastră de lume, sunteți doar niște nume pe o listă. Vă mulțumim că ați încercat să fiți români. 

Ești român în România

De ceva vreme a devenit viral textul „Ești ... dacă”. Nu știu dacă s-a gândit cineva, sau nu, dar eu am găsit câteva elemente definitorii ale țării ăsteia, așa cum e ea, cu bune, dar cu mult mai multe rele.

Ești român în România dacă votezi pentru un lucru, dar când schimbarea urmează să fie făcută votul tău brusc nu mai contează.

Ești român în România dacă mergi la vot conștient că pe buletine sunt trecuți aceeași borfași care de două zeci de ani jefuiesc țara, iar dacă găsești alte nume pe buletinele de vot respectivii sunt cu siguranță rude ale foștilor.

Ești român în România dacă dragii tăi conducători, pe care i-ai votat sau nu, se întâlesc în secret pentru a adopta legi care vor aduce un beneficiu doar celor de teapa lor, doar hoților, tâlharilor, corupților și coruptibilor, iar tu, ca cetățean de rând, ca plătitor de dări și taxe, vei putea doar să asiști de pe margine la spectacolul macabru care în final seca propria-ți țară de puținele resurse care i-au mai rămas.

Ești român în România dacă te gândești să intri în politică doar pentru a te realiza pe plan material și pentru a-ți ajuta propria haită să se ridice deasupra muritorilor de rând prin mijloace discutabile.

Ești român în România dacă ai dreptul să protestezi, o faci, obții promisiuni, dar rămâi doar cu acestea până la următoare refulare când s-ar putea să primești și o palmă peste ochi, că de, ei s-au oferit să te ajute, dar nu o pot face peste noapte.

Ești român în România dacă pe zi ce trece cheltui tot mai mulți bani pe bunurile de strictă necesitate și în special pe mâncare.

Ești român în România dacă ajungi să îți dai seama că ai mai puține drepturi și avantaje decât cetățenii altor state sosiți în propria ta țară.

Ești român în România dacă în fiecare iarnă asiști la același discurs penibil în care autoritățile se declară surprinse și neputincioase în fața zăpezilor, care, ce să vezi, au venit chiar în luna decembrie.

Ești român în România dacă în drum spre locul de muncă sau spre școală riști fie să îți rupi capul din cauza trotuarelor înghețate, fie să îți cadă vreo bucată de tencuială în cap, fie să fii bătut de vreun șofer pentru că ți-ai permis să traversezi strada pe trecerea de pietoni.

Ești român în România dacă pentru o datorie de câțiva lei, datorie care a apărut nu din cauza ta, ci din cauza birocrației, riști să fii dat în judecată și executat silit, pe când băieții deștepți cu datorii de milioane de euro nu au nici cel mai mic inconvenient.

Ești român în România dacă dacă jurnaliștii își permit să te mintă în față în fiecare seară, iar tu, mai presus de orice putere de înțelegere a unuia din exterior, crezi orbește în ei.

Ești român în România dacă nu îți place școala și o consideri o povară, iar singurul tău model în viață este manelistul de la colțul străzii care se plimbă cu ultimul model de „Merțedez”, dar nu știe să lege două vorbe.

Ești român în România dacă te deranjează tot ce se întâmplă în jurul tău, dar nu te sinchisești să te dai jos din pat pentru că sigur vor merge alții să îți rezolve problemele.

Ești român în România dacă dușmanul tău numărul unu este DEX-ul.

Ești român în România dacă accepți să fii mințit de oricine și te complaci în propria-ți mocirlă.

Din păcate, să fii român în România începe să fie tot mai penibil, începe să devină chiar greu, mai ales dacă nu faci parte din categoria celor descriși mai sus. Ce ar fi să-i considerăm ROMÂNI în România pe cei care sunt exact opusul acestui tablou sumbru, oameni care luptă din răsputeri să aducă frumosul în lumina reflectoarelor și să îngroape mizeria actuală. Oameni care în ciuda mirosului pestilențial poartă măști de gaze și merg înainte cu capul sus spre un țel nobil, spre renașterea acestei țări. Renaștere ce nu va fi posibilă decât prin readucerea bunului simț în viața cotidiană, a respectului pentru muncă și pentru cei din jur, a dorinței de schimbare și a poftei pentru luptă. Aceștia sunt cei care ar trebui puși pe un piedestal, nu leprele descrise mai sus.

Aștept momentul în care cei mulți vor fi din a doua categorie și nu din prima. Aștept momentul în care să pot să merg pe stradă și lumea să zâmbească fără motiv, aștept momentul în care țara mea va fi cel mai călduros loc de pe Pământ cu cei mai fericiți și motivați oameni, cu cei mai buni și interesați conducători. Aștept, sper și lupt. 

Paradox

Țara noastră este minunată. Avem munți și văi, dealuri și câmpii, avem mare și râuri de munte, avem oameni mai simpli și oameni mai complicați, putem spune ca avem de toate și pentru toți. Totuși, avem ceva ce ne diferențiază, ceva ce ne aduce în top, avem paradoxuri. Câte? Multe, mult prea multe.

Bugetarii sunt prost plătiți, lucrează mult și nu le sunt recunoscute meritele, duc o viața grea, la limita decenței. Nimic mai adevărat până aici. Dar există și o categorie specială de bugetari, o categorie de salariați, plătiți din banii statului care nu au nici o problemă materială, ba mai mult, sunt extrem de prosperi. Cum se face că un politician care toată viața nu a făcut altceva decât să lucreze la stat, și-a plătit mereu taxele și impozitele, nu a făcut afaceri necurate, nu a furat și nu a comis nici o infracțiune are o avere de milioane de euro? Pe când, un om asemenea lui, care a muncit toată viața, tot la stat, abia își permite să aibă o casă, să își întrețină familia și să meargă o dată pe an intr-un concediu.

Toată lumea vrea reformă și meritocrație. Toți vor înlocuirea incapabililor din actuala conducere cu oameni care sunt vârfuri în propriul domeniu, oameni care vor și pot să schimbe ceva. Cum să ajungem la așa ceva dacă de la linia de start pornim strâmb? Cum să ceri meritocrație când în școală se învață (sau nu) doar pentru note? Cum să îți dorești ca un om să fie as într-un domeniu când tu, ca stat, nu îi oferi nici cea mai mică șansă spre afirmare? Cum să îți dorești să fie înlocuită teapa tâlharilor și a bijnițarilor când singura valoare promovată în zilele noastre este banul?

Democrație? Da! Un DA răspicat, un DA rostit cu toată gura. Drepturi? Nenumărate! Îndatoriri? Câteva, dar si acelea prost înțelese. Prostie? Cât încape. Cum să fii atât de nătâng încât să strigi că vrei schimbare, iar în momentul decisiv, în momentul în care ești pus față în față cu buletinul de vot, să nu știi ce să alegi, sau, mai mult să îți vinzi votul, să îți trădezi țara, să te trădezi pe tine pentru doi arginți? Cum să fii atât de mioritic încât să te complaci în propria mocirlă, în speranța că va fi mai bine și că, într-un final toate promisiunile vor fi duse la îndeplinire?

Își merită românii soarta? În parte da. O țară de oi va fi întotdeauna condusă de un grup de lupi, iar daca oițele nu vor dansa după cum le cântă lupii, fie vor fi omorâte pe loc și mâncate, fie vor sfârși în chinuri.

În momentul de față sunt două soluții, fie toate oile sar de pe corabie și încearcă să găsească țărmul, fiecare pe drumul ei, fie vor fi o armată și vor încearcă să readucă strălucirea țării. Eu sunt pentru a doua variantă. 

Dezmembrări

Când o mașină nu mai este bună, când nu mai funcționează sau omul s-a plictisit de ea și nu o poate vinde o duce la un parc de dezmembrări, loc în care este făcută bucățele și fiecare părticică este dată cuiva care are nevoie de ea, sau doar și-o dorește.

Ultimele două decenii ne-au demonstrat ca același principiu se aplică și în alte cazuri. Exemplul perfect este  țara noastră.  Se pare că nimeni nu mai are nevoie de România și încearcă să se debaraseze de ea pe bucățele. Începutul a fost mai timid, dar au prins curaj stimabilii conducători și încearcă să vândă (pe nimic) bucăți tot mai mari.

Nu avem nevoie de combinate, nu avem nevoie de fabrici și uzine. Cine a mai întâlnit o țară înțesată de industrie? Cine a mai întâlnit o țară în care să se pună accent pe economie? Acestea sunt aberații,  nimeni nu are nevoie de ele. Cel mai bine este să tăiem totul și să trimitem metalul la topit, dacă este posibil peste graniță, poate alții vor ști să se folosească de gunoiul nostru.

Transporturi? Nu avem nevoie. Sunt în lume țări care încearcă să mărească eficiența în transporturi introducând trenuri care transportă mai multe tiruri. Această soluție este menită să fluidizeze traficul, să reducă timpul de tranzit al țării, și, de ce să nu recunoștem, să aducă bani la stat. Bineînțeles că nu avem nevoie de o asemenea măsură, cei care o vor adopta sunt sortiți pierzaniei.

Zic unii că munții noștri aur poartă, dar, cu toate că afirmația este adevărată, noi cerșim din poartă în poartă. De ce ar fi cineva interesat să exploateze aurul pentru țara sa? De ce s-ar obosi cineva să creeze locuri de muncă pentru cetățenii propriei țări? De ce să exportăm produse  finite când putem exporta materie primă, la un preț mult mai mic? De ce să ne implicăm și să ne folosim de resursele proprii când pot să vină străinii și să ne ofere 4%? Sunt de acord cu specimenele ce au putere de decizie. E mult mai confortabil si mai profitabil să îi lăsăm pe alții să se joace în țara noastră și să ia cât doresc, urmând ca noi să primim ce mai rămâne.  Această soluție pare și mai profitabilă în momentul în care pentru o simplă semnătură autorul acesteia primește o sumă considerabilă.

Dragi ființe din conducerea țării, înțeleg că v-ați plictisit de această glie, înțeleg că nu vă mai folosește la nimic și că este un teritoriu bolnav. Înțeleg că totul pare un vehicul defect, dar, înainte să o dați la dezmembrări, vă rugăm să ne lăsați să coborâm. 

Asigurare împotriva bizonilor

În scumpa și draga noastră țară se impune introducerea unei asigurări contra bizonilor. În ciuda aparențelor, bizonii nu trăiesc numai la munte, ei se găsesc în toate arealele geografice, de la câmpie până la deal, de pe fundul mării, până în vârful muntelui. Aceste specimene posedă un echipament complet de camuflaj, prezența lor, fiind de foarte multe ori ignorată. Această ignorare le declanșează un soi de mecanism de apărare, un mecanism care îi face atât de speciali, un mecanism ce îi face demni de atenția publicului. Bizonii șoselelor sunt alături de noi!

De un an și aproape jumătate sunt posesor de permis de conducere, dar, în același timp sunt și biciclist. Oare de ce prefer să las o distanță laterală considerabilă în momentul în care depășesc un biciclist? Sigur din cauza faptului că vreau ca ei să îmi admire mașina, și nu din rațiuni de siguranță. Nu îmi doresc ca aceștia să aibă spațiu de manevră și să nu se sperie când trec pe lângă ei, cu siguranță nu acesta este motivul!

Producătorii de autovehicule trec printr-o perioadă foarte prosperă, o perioadă de belșug maxim, o perioadă în care simt nevoia să facă risipă de material. Din această cauză ei pun pe uși cate o bucată mai mare de plastic, căreia îi atașează o oglindă. Această bucată de material are rol pur estetic, neavând nici o funcționalitate. Ba mai mult, sunt în plus în momentul în care, piloții de raliu mioritici simt nevoia să facă slalom printre fraierii care circulă regulamentar. Vă sfătuiesc să le rupeți și să le aruncați, nu cumva să priviți în ele, există riscul de orbire.

Spațiile de parcare sunt prost gândite, ele au fost gândite pentru oameni normali, nu pentru bizoni. În spiritul speciei, bizonii simt nevoia să ocupe un loc și jumătate, sau mai mult. De ce? Foarte simplu. Animalele periculoase au nevoie de o zonă de siguranță, de o distanță la care oamenii să fie protejați. Așa și aceste specimene. Dacă ocupă cel puțin un loc și jumătate, distanța până la cea mai apropiată mașină este suficient de mare încât conducătorul acesteia să nu se molipsească de la bizon, să nu i se inoculeze prostia, mândria și celelalte virtuți ale bizonului.

O mână de oameni, oameni care au avut ceva materie cenușie, au inventat intersecțiile. În aceste puncte de interes oameni aleg pe ce drum să își continue călătoria, iar după ce fac această alegere își așteaptă rândul, respectându-i pe ceilalți participanți la trafic. După cum v-ați dat seama deja, bizonii au un comportament total opus. Aceștia blochează jumătate de intersecție, după care își aleg calea, blocând  și cealaltă jumătate de intersecție pentru a porni de pe loc. Se simt exact ca la ei acasă, ca în grajdul comunal.

Dacă ar fi să consemnăm toate comporatmentele bizonice ne-am întinde pe sute de pagini, dar, cu toate acestea, poate vom continua sublinierea lor într-un articol viitor. Propun să includem această specie pe lista celor protejate, să îi închidem într-o rezervație și să-i urmărim de la distață. Ca locație propun o halda de steril de la vreo exploatare din Apuseni, preferabil cât mai aproape de baza acesteia, sub tone și tone de reziduri toxice. Totuși, înființarea acestei rezervații s-ar putea sa dureze un timp, dar nu din cauză că suntem conduși de alt tip de bizonii, ci din cauză că spațiul de care avem nevoie este mare și sunt necesare multe aprobări de la agențiile de mediu, doar sunt o specie protejată. Până atunci, fiecare dintre noi ar trebui să își facă o asigurare anti-bizon, sau să își cumpere o carabină. 

Planeta necunoscută

Uitându-mă la televizor mă cuprinde o teribilă spaimă, o frică ce îmi inundă fiecare colț al trupului și mă trimite într-o stare de profundă reverie, mă aruncă într-un univers paralel. Trebuie să punctez faptul că televiziunile din România sunt execrabile. În afară de câteva emisiuni, cărora merită să le aloci minute din viața ta, tot ce apare la televizor este o mizerie și o bălăcăreală publică. Dacă nu vedem „vedete” bătute, înșelate, operate, dezbracate, machiate, debordând de inteligență, vedem „politicieni” pentru care contează orice, mai puțin cetățeanul și care ar face orice pentru a-și crea un mic imperiu, pentru a se ridica deasupra plevei, pentru a se înălța peste țară și tot ce înseamnă ea. Totul culminează cu momentul știrilor, care, mai nou, sunt mereu aceleași. Fie zi, fie noapte, aceleași subiecte, prezentate în același mod (mecanic), cu o puzderie de greșeli.

Să revin la factorul determinant al acestei scrieri. Cum mă uitam  eu la televizor, nu de alta, dar eram curios să văd ce se mai întâmplă prin țară, văd o știre, prezentată de o doamnă apatică și fără nici un chef de muncă, care afișează un zâmbet tâmp, în care protagoniști sunt doi (vă rog să îmi scuzați exprimare) domni. Unul dintre ei este caracterizat de o stea apusă a muzicii românești ca fiind un bărbat „deosebit și contra violenței”, este prezent într-o emisiune, mai mult decât penibilă, alături de un câine de pază, pardon, copreședinte. Acești stimabili domni prezintă situația României ca fiind minunată, cele mai mici taxe din Uniune, totul roz, ponei liberi pe strada, unicorni tragând calești de cleștar și zâne călare pe zmei. Dacă un domn „demn și contra violenței” a spus asta, păi așa e! Nu pot să înțeleg de ce se plâng românii când statul le face un bine impunând CELE MAI MICI TAXE, chiar nu pricep.

Totuși aș avea o propunere pentru cei doi stimabili. Scumpilor, preamăriților, slăviților, cinstiților, haideți să facem un exercițiu, haideți alături de cei care v-au pus în fruntea unei țări, moment în care era mai bine să își taie mâna. Așadar, haideți între muritorii de rând și încercați să supraviețuiți o lună cu „familie mare, remunerație mică, după buget”. Oare cum vi se vor părea taxele din postura de provincial, tată, cap de familie care muncește pănâ își dă duhul, iar la finalul lunii numără doar până la 800 de lei?

Altă propunere, munciți șase ani, tociți-vă coatele pe băncile școlilor, învățați (nu plagiați) și încercați să salvați vieți în această țară. Munciți cu sârg și dăruire și priviți momentul în care un incompetent vă distruge munca de ani de zile pentru că așa consideră el că e mai bine sau pentru că are vreun proiect măreț de turism. Înfruntați momentul în care același om incompetent și incapabil de a asimila orice informație nouă, exceptând cele legate de prețul vacanțelor și al mașinilor, vă privește zâmbind și vă taie bugetul. Iar după toate acestea, mergeți acasă și puneți liniștit capul pe pernă, gândindu-vă că a doua zi vă veți face datoria de cetățean plătindu-vă toate dările către stat, din leafa boierească de 1000 de lei.

Milioane de propuneri ar fi de expus, milioane de oameni disperați și nesiguri pe ce la aduce ziua de măine, dar bucuroși că au cele mai mici taxe din Uniune. Oare taxele nu ar trebui să fie în raport cu nivelul de trai și sursele de venit? Nu, greșesc, asta este o utopie. Cred că vorbesc în numele a milioane de români când vă mulțumesc pentru șansa extraordinară pe care ne-ați oferit-o prin menținerea taxelor la acest nivel minim, chiar nesințit de mic, infim. Vă mulțumim domnilor (iar zic prostii, dar știți deja, îmi cer scuze că îi numesc domni).

Se pare că toți suntem furați de un miraj, de o FATA MORGANA, și că de fapt, noi trăim într-o țară de vis, o țară în care totul merge uns, iar singura problemă suntem noi. Treziți-vă români, aveți o problemă!

Fie roata și pătrată...

ISTÓRIE, istorii, s. f. 1. Proces de dezvoltare a fenomenelor naturii și societății. 2. Știință care studiază dezvoltarea complexă a societății, a unui popor etc. ♦ (Concr.) Scriere conținând evenimente și fapte care se încadrează în această știință. 3. (Cu determinarea domeniului) Știință care studiază dezvoltarea și schimbările succesive dintr-un anumit domeniu.

La o simplă căutare pe internet găsim o mulțime de afirmații cu privire la istorie. Numeroși oameni de valoare, oameni care au însemnat ceva în țară și în lume și-au exprimat părerea cu privire la istorie, unii fiind mai acizi, alții mai domoli. Dintre toți aceștia amintim doar doi, și anume: Nicolae Iorga- „Istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se.”; Antoine de Saint-Exupery-„Istoria ne învță că din istorie nu învățăm nimic.”

Iată că aceste idei se regăsesc astăzi, poate că mai bine ca niciodată, în societatea românească. De ce afirm asta? Ani și ani de batjocură, de prigoniri și lipsă de respect la adresa românilor, nedreptăți și abuzuri exercitate asupra populației „băștinase”, o mulțime de „căpetenii de trib” care și-au văzut doar interesul propriu și cel al acoliților, nu ne-au învățat nimic, nu ne-au dat nici cel mai mic imbold spre acțiune, nici cea mai mică dorință de a schimba ceva. Flacăra există, dar este rară și năpădită de vântul potrivnic din exteriorul cochiliei, astfel că se stinge înainte de a încălzi câtuși de puțin sufletul și trupul.

Ne alfăm astăzi la peste un secol de la dispariția unuia dintre geniile literaturii universale, de la plecarea unui colos spre alte tărâmuri, și la aproape un secol  și jumătate de la publicarea unui roman de căpătâi în literatura mondială. Dostoievski, cu al său roman „Crimă și pedeapsă” a reușit să surprindă perfect lipsa de caracter a unor personaje de pe scena vieții și societatea însăși, în toată „splendoarea ei mizerabilă”.

„Nu există pe lume ceva mai greu decât sinceritatea și ceva mai ușor decât lingușirea. Dacă în sinceritate se strecoară numai a suta parte dintr-o notă falsă, se produce o disonanță și apoi e bucluc. Dacă în lingușire absolut toate notele sunt false ea totuși face plăcere și este acceptată fără supărare. O plăcere grosolană, totuși plăcere. Oricât de grosolană ar fi lingușirea, ea pare cel puțin pe jumătate adevărată. Și asta la toate straturile sociale, culte sau inculte.”

Oare în societatea românească cum e? Nu pare mai simplu de ales o cale ușoară, o cale și un mod prin care beneficiile vin rapid, chiar dacă implică anumite sacrificii? Nu este mai ușor pentru unii să își vândă și sufletul pentru a ajunge în punctul dorit, chiar dacă nimic din ceea ce înseamnă călătoria nu se potrivește cu profilul lor interior? Oare?

„Știam că acela care are putere, care are mintea și sufletul tare, acela domnește peste ceilalți! Cine cutează mult acela are dreptate în ochii lor. Cine îi înfruntă și îi disprețuiește, acela ajunge legiuitor, și cu cât cutează ,mai mult, cu atât e mai respectat. Așa a fost totdeuna și așa va fi mereu! Trebuie să fii orb ca să nu vezi asta!”

Ne alegem bine „conducătorii”? Este în regulă să punem la cârma țării aceeași oameni? Chiar am spus oameni? Am greșit, aceleași creaturi odioase dornice de înavuțire, aceleași creaturi al căror singur scop este confortul personal, aceeleași creaturi care promit mare cu sarea, dar la câteva minute după ce se văd pe postul dorit uită tot? Disprețul și calomnia au ajuns la rang de artă. Școala a ajuns să fie opțională, diplomele atestă capacitatea de a plagia, iar cunoștințele cele mai importante vizează orice domeniu, în afara aceluia în care respectivul acționează și asupra căruia are influență.

Și totuși, ce ne învață istoria? Avem în față câteva decenii în care putem schimba ceva, în care putem da o palmă istoriei, câteva decenii în care noi facem istoria. Ieșiți din starea de nepăsare și de delăsare! Ieșiți și schimbați ceva, faceți ca peste un secol oamenii să spună că prin noi s-a schimbat istoria și că noi suntem cei care am dat startul schimbării în bine! Haideți să întoarcem roata! Fiți oameni!

Șansă, destin, decizie, acțiune

Destin? Oare avem așa ceva? Este foarte adevărat că, mai toată lumea, speră să ajungă într-un loc frumos, într-o funcție „călduță”, sau să aibă o viață perfectă datorită destinului, dar nu mereu este așa, sau, cel puțin, eu nu văd așa lucrurile.

Când vine vorba de destin, primul cuvânt care ne vine în minte este MISTER. Și cum omul este, probabil, cel mai curios viețuitor de pe planetă, lucrurile se complică. Astfel mulți ajung la vrăjitoare, ghicitori, sau cum vreți să le ziceți pentru a afla, chipurile, ce vor „pătimii” în viitor. Mii de ani de evoluție și credibilitatea, dusă către rangul de prostie, nu a evoluat deloc. Mi se pare penibil să crezi că cineva îți va prezice viitorul și să mai și plătești pentru asta. Pe de altă parte, merită felicitări cei care reușesc să inspire o așa încredere, încât oamenii să îi caute pentru „ghicit”.

Oare să fie chiar destinul? Poate, dar cred că mai mult suntem noi. Un exemplu simplu : „Doamne fă să iau BAC-ul!”. Și așteaptă elevul. și așteaptă, și vine BAC-ul, trece, și elevul tot acolo este, tot la liceu, fără BAC. Destinul a fost crunt, sorții au fost potrivnici, zeii s-au aliat și au întreprins acțiuni contra stimabilului elev. Păi să facem o retrospectivă. Cum să iei BAC-ul dacă nu muncești? Cum să reușești dacă nu înveți? Aproape imposibil! Ia pune mâna și ajută puțin „destinul”, muncește, învață, și o să vezi că îți schimbi „soarta”. Nu trebuie să ne resemnăm cu ideea că nu avem, este normal să nu ai ceva dacă nu muncești. Muncești și îți faci singur „destinul”, te aliezi cu zeii și reușești.

Alegem? Da, mereu. Zi de zi ne lovim de alegeri, zi de zi avem de făcut pași, zi de zi luăm decizii mai mult sau mai puțin importante. Esențial este să ne dăm seama de momentul în care facem alegeri cruciale și să le facem bine. Dacă nu le facem bine, asta e, mergem mai departe. Destinul nu cred că ne este potrivnic, noi ne suntem potrivnici pentru că ne îngropăm în depresia unei alegeri greșite. De cele mai multe ori, în rău este și un bine, niciodată nu știm când o alegere greșită aduce mai mult bine decât zece alegeri „corecte”. Perseverență!

Cu toții avem o șansă, îi zice viață și nu are rost să ne-o ratăm. Fie că e destin, fie că nu e, noi trebuie să ne ajutăm, nu să așteptăm să cadă „para mălăiață”.
„Nu voi fi un om obișnuit pentru că am dreptul sa fiu extraordinar”, aveți dretul, faceți-o!
Ajutând destinul ne putem aduce pe noi pe un drum mai bun, pe apropiații noștrii, dar și țara în care trăim! La muncă, români, nu la întins mâna!

România?

Așa îi zice, e țara mea. Dar... a decăzut și decade tot mai tare.
Mă uit în jur și mă mir. Oare acesta să fie nivelul nostru?
Alegeri... Ce bine sună! Ne decidem „soarta” pentru următorii ani, ne îmbunătățim viața sau NU! De ce să avem un grup de conducători care să știe ce să facă pentru țară, să ajute la ridicarea noastră, să nu facă doar pentru ei, când putem vota altceva. Opinia românilor este exact ceea ce trebuie. Este minunat să avem „în frunte” o tagmă a hoților, o ceată de președinți de cluburi și băgători de seama, un minunat cor format din cântăreți de muzica populară, muzică mai puțin populară, sau oameni ce se cred cântăreți, oameni care nu au nici o treabă cu absolut nimic! Țara va merge din ce în ce mai bine. Țara va fi organizată ca o echipă de fotbal, cu o coregrafie minunată în pauze, doar concerte și cântări, o viață de vis. Tare mă bucur că românii știu ce să aleagă!
BMW! Ce bine, am muncit o vară în străinătate și vreau să îmi iau o mașină. Oare ce să aleg? Grea decizie... Totuși merg pe BMW! Se pare că asta e mentalitatea la noi. Mașină cât mai puternică, că de, „regele șoselelor” e doar unul! Tocmai am văzut un tânăr, 21 de ani, venit din Germania cu un BMW. Oare ce a pățit? S-a oprit într-un pom. Nu „a plecat” singur, a mai luat doi prieteni cu el, (poate) spre o lume mai bună. Mașina înfășurată în jurul pomului, acul vitezometrului înțepenit la 120 km/h și reporterița îl întreabă pe un bărbat: „Credeți că avea viteză?”. Nu dragă, nu avea viteză, mergea cam cu 50 km/h, dar pomul a suferit o mutație, a ieșit din pământ și a luat în brațe mașina.
POLIȚIA ROMÂNĂ este cu noi! Sau așa credem. O știre interesantă spunea că domnii de la capitală nu mai au bani să scoată mașinile din service. Foarte interesant! Eu cred ca nu mai avem nevoie de mașini la poliție. Este multă poluare în București, aglomeratie mare, spațiu puțin. Domnii polițiști pot să patruleze pe triciclete, sau chiar trotinete! Mai puțină poluare, mai puține costuri! Așa vom face economia să funționeze!
Țara mea... Oare chiar e țara mea? Încă sunt în dilemă...