Planeta necunoscută

Uitându-mă la televizor mă cuprinde o teribilă spaimă, o frică ce îmi inundă fiecare colț al trupului și mă trimite într-o stare de profundă reverie, mă aruncă într-un univers paralel. Trebuie să punctez faptul că televiziunile din România sunt execrabile. În afară de câteva emisiuni, cărora merită să le aloci minute din viața ta, tot ce apare la televizor este o mizerie și o bălăcăreală publică. Dacă nu vedem „vedete” bătute, înșelate, operate, dezbracate, machiate, debordând de inteligență, vedem „politicieni” pentru care contează orice, mai puțin cetățeanul și care ar face orice pentru a-și crea un mic imperiu, pentru a se ridica deasupra plevei, pentru a se înălța peste țară și tot ce înseamnă ea. Totul culminează cu momentul știrilor, care, mai nou, sunt mereu aceleași. Fie zi, fie noapte, aceleași subiecte, prezentate în același mod (mecanic), cu o puzderie de greșeli.

Să revin la factorul determinant al acestei scrieri. Cum mă uitam  eu la televizor, nu de alta, dar eram curios să văd ce se mai întâmplă prin țară, văd o știre, prezentată de o doamnă apatică și fără nici un chef de muncă, care afișează un zâmbet tâmp, în care protagoniști sunt doi (vă rog să îmi scuzați exprimare) domni. Unul dintre ei este caracterizat de o stea apusă a muzicii românești ca fiind un bărbat „deosebit și contra violenței”, este prezent într-o emisiune, mai mult decât penibilă, alături de un câine de pază, pardon, copreședinte. Acești stimabili domni prezintă situația României ca fiind minunată, cele mai mici taxe din Uniune, totul roz, ponei liberi pe strada, unicorni tragând calești de cleștar și zâne călare pe zmei. Dacă un domn „demn și contra violenței” a spus asta, păi așa e! Nu pot să înțeleg de ce se plâng românii când statul le face un bine impunând CELE MAI MICI TAXE, chiar nu pricep.

Totuși aș avea o propunere pentru cei doi stimabili. Scumpilor, preamăriților, slăviților, cinstiților, haideți să facem un exercițiu, haideți alături de cei care v-au pus în fruntea unei țări, moment în care era mai bine să își taie mâna. Așadar, haideți între muritorii de rând și încercați să supraviețuiți o lună cu „familie mare, remunerație mică, după buget”. Oare cum vi se vor părea taxele din postura de provincial, tată, cap de familie care muncește pănâ își dă duhul, iar la finalul lunii numără doar până la 800 de lei?

Altă propunere, munciți șase ani, tociți-vă coatele pe băncile școlilor, învățați (nu plagiați) și încercați să salvați vieți în această țară. Munciți cu sârg și dăruire și priviți momentul în care un incompetent vă distruge munca de ani de zile pentru că așa consideră el că e mai bine sau pentru că are vreun proiect măreț de turism. Înfruntați momentul în care același om incompetent și incapabil de a asimila orice informație nouă, exceptând cele legate de prețul vacanțelor și al mașinilor, vă privește zâmbind și vă taie bugetul. Iar după toate acestea, mergeți acasă și puneți liniștit capul pe pernă, gândindu-vă că a doua zi vă veți face datoria de cetățean plătindu-vă toate dările către stat, din leafa boierească de 1000 de lei.

Milioane de propuneri ar fi de expus, milioane de oameni disperați și nesiguri pe ce la aduce ziua de măine, dar bucuroși că au cele mai mici taxe din Uniune. Oare taxele nu ar trebui să fie în raport cu nivelul de trai și sursele de venit? Nu, greșesc, asta este o utopie. Cred că vorbesc în numele a milioane de români când vă mulțumesc pentru șansa extraordinară pe care ne-ați oferit-o prin menținerea taxelor la acest nivel minim, chiar nesințit de mic, infim. Vă mulțumim domnilor (iar zic prostii, dar știți deja, îmi cer scuze că îi numesc domni).

Se pare că toți suntem furați de un miraj, de o FATA MORGANA, și că de fapt, noi trăim într-o țară de vis, o țară în care totul merge uns, iar singura problemă suntem noi. Treziți-vă români, aveți o problemă!