sâmbătă, 10 august 2013

Cum nu vii tu...

De ce am senzația că de fiecare dată când ies din casă datorez fiecărui om câte ceva?
Dacă merg la magazin să cumpăr pâine, persoana care mă servește, de cele mai multe ori, mă tratează cu un aer de superioritate, mă servește în scârbă, ba mai și face câte o glumă, care nu are nici cap și nici coadă, o glumă la care râde singură. Ba mai mult, începe să mă interogheze și să mă întrebe tot ce ii vine în minte, de parcă aș fi detectiv particular.

Să nu cumva să fi nevoit să îți intocmești ceva acte, pentru că acolo îți vei pierde ani din viață. De când munca la ghișeu a devenit o poziție de autoritate supremă? De când munca pe banii statului a ajuns să fie o leneveală pe banii statului? Să fim noi de vină că cerem cuiva să muncească pentru banii pe care ii primește?

Cred că ar trebui să se deschică o școală în care să se predea o singură materie, omenia. Ești mai grozav dacă cineva te întreabă pe unde să meargă pentru a ajunge în punctul X, iar tu îl trimiți în direcția opusă? Primești puncte bonus dacă te bagi în fața altora la magazin, la poștă sau la semafor?

Am văzut și oameni care așteaptă să li se ridice statuie. Acest tip de animale consumatoare de oxigen se găsesc pe bănci, fie în parcuri, fie în fața blocurilor, și sparg semințe cu o viteză inimaginabilă, dar uită că locul mizeriilor este la coșul de gunoi. Poate că în momentul în care cei de la salubritate ridică deșeurile ar trebui să îi ridice și pe ei, să îi ducă unde le este locul.

Respect pentru natură? Ce este asta? Nu avem nevoie de așa ceva. De ce să respectăm ce este în jurul nostru când putem distruge tot? De ce să eliberăm un pește care este sub dimensiunea legală de reținere dacă nu ne vede nimeni?  De ce să plantăm un copac și să nu tăiem unul? Mai bine îi blamăm pe cei care o fac, ei vor distruge această țară.

Domnule Vlad, maestre, ce zici de încă un mandat? 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu