„În casa de la țară, în bucătărie aveam o carpetă cusută cu mâna. Era o simplă bucată de cearceaf pe care era cusută stângaci cu acul, cu ață roșie, silueta a doi îndrăgostiți și lângă ei, o pisică. Deasupra scria: <<Dragostea în casă face gospodăria frumoasă!>>. Artistul care a cusut avea toată buna intenție și chiar toată dragostea, numai că n-a avut destulă ață să o termine! Pentru că el, bărbatul din carpetă n-avea un ochi. Evident, din lipsă de material. Și pisica de lângă ei avea doar trei picioare, al patrulea lipsea cu desăvârșire tot din același motiv. 

Era o lucrare de o naivitate cuceritoare. Dar artistul n-a avut posibilitatea să o termine. Carpeta semăna tragic cu noi, românii, care avem suflet, dar parcă nu putem niciodată să ne terminăm lucrarea. Ața destinului nostru nu ne-a ajuns niciodată pentru a ne împlini. Și așa cum din sufletul nostru nu lipsește dragostea, tot așa din titlul carpetei nu lipsea nici o literă. Parcă pentru suflet a fost ață, dar pentru viața acestui suflet n-a mai ajuns.” 

Dan Puric

Pleacă

„Spune-mi. Mă interesează, dar să nu-mi înșiri banalități. De astea sunt sătul. Sunt în căutarea regatului Adevărului, deși nu mă grăbesc prea tare să ajung acolo. De fiecare dată când pun un picior în fața celuilalt vreau să învăț câte ceva. Dar nu are sens să încerci să mă păcălești, să faci afirmații nefondate, bazate pe documentare sumară. Sunt dispus să ascult oricât de mult ca să fiu convins, dar nu accept să fiu păcălit.” Irving Stone

Uită-te la mine. Ți se pare că sunt interesat de toate minciunile tale? Ți se pare că mă poți cumpăra ca pe o marfă în piață și poți face ce vrei cu mine? Crezi că sunt interesat să mă aliez cu tine doar pentru a trece puntea? Sau vrei să mă plătești doar pentru a mă avea la mână? 

Nu. Nu sunt interesat. Nu mă interesează promisiunile tale fără acoperire. Nu mă încred în vorbele tale fără nici o noimă și fără logică. Nu pot să cred că îmi vrei binele din moment ce îți exprimi solidaritatea, compasiunea și dragostea față de mine doar o dată la patru ani. Nu sunt interesat nici de banii tăi, nici de privilegiile pe care vrei să mi le acorzi și nici de un parteneriat. Nu vreau să știu câte putem realiza împreună pentru că orice contract vom semna va fi anulat după ce voi fi pus ștampila în dreptul numelui tău. 

Da. Doresc să îmi meargă mai bine, dar tu nu faci parte din viitorul meu. Tu nu vei fi acela care va trece alături de mine linia de sosire. Nu vei fi adversarul pe care îl voi ajuta pe traseu și alături de care voi termina cursa, braț la braț ca doi coechipieri. Viitorul meu arată mult mai bine fără banii tăi, fără privilegiile tale, fără tot ce însemni tu. Gloria o voi obține prin munca și strădania mea, fără ajutor. 

Voi crește! Prin educația pe care nu mi-ai dat-o tu, ci părinții mei și dascălii pe care i-am întâlnit în drum. Prin modelele de viață pe care le-am descoperit în cărți și nu pe micul ecran. Prin onestitate, integritate, bun simț și responsabilitate. Prin toate acele calități pe care tu nu le ai și pe care ai încercat să mi le iei și mie. 

Pleacă. Dragul meu politician, pleacă. Lasă-ne să creștem și să ne dezvoltăm frumos, să înflorim. Sunt sigur că ne vom descurca și fără tine. Sunt atâția oameni frumoși care ar fi dispuși să îți ia locul. Dar tot ei sunt aceia pe care îi dezguști prin tot ceea ce însemni tu, motiv pentru care nu vor să facă echipă cu tine. Pentru binele meu, al nostru și al țării, pleacă și nu te uita în spate.

„Niciodată nu-ți vinde inima. Întotdeauna ascultă-ți instinctele și află că toate răspunsurile de care ai nevoie se găsesc în tine. Stai singur un timp. Fii suficient de relaxat pentru a găsi răspunsurile și a le asculta. Găsește ceva care îți place să faci și apoi trăiește o viată care să dovedească acest lucru. Țelurile tale ar trebui să țâșnească din valorile tale și atunci munca ta va radia dorințele inimii. Acest fapt te va opri de la toate distracțiile prostești care nu fac altceva decât să-ți risipească timpul – viața înseamnă timp –  și vei afla cât de mult poți crește în anii care îți sunt destinați. Să-ți pese de oameni și întotdeauna respectă pământul-mamă. Oriunde vei locui fii sigur că ai suficienți copaci în jurul tău și mult cer și pământ.”

Bettie B. Youngs

Omul perete

„Deschideți-vă mintea, prieteni! Tuturor ne e frică de ceea ce nu înțelegem.” Dan Brown

Nu trebuie să fii un mare filozof, psiholog sau om de știință pentru a-ți da seama că oamenilor le trebuie doar pâine și circ, la fel cum nu îți trebuie multe cunoștințe pentru a recunoaște o anumită tipologie de oameni, omul perete.

Omul perete este alb, dar nu la trup, ci la suflet. Este incolor, incapabil să simtă, incapabil să empatizeze și să fraternizeze.

Omul perete este drept, iar prin drept nu mă refer la coloana vertebrală, căci nu are așa ceva. Mă refer la modul în care gândește. Are o gândire stereotipă, programată de forțe exterioare lui și funcționază asemenea unei mașini dintr-o uzină. Indiferent de interferențe acesta își va păstra drumul drept în gândire, fără a lua în considerare că un viraj ar putea să îi aducă numeroase beneficii. Îndoctrinat, îndobitocit.

Omul perete a trecut prin școala ca rața prin apă, fără să își dezvolte simțul critic, fără să își mărească setea de cultură. Cărțile îi sunt inamici, ideile care nu se potrivesc cu ceea ce gândește el sunt, din start, greșite. Gândire critică, dezbatere bazată pe argumente, deciziile luate pe baza unei analize atente a tuturor implicațiilor din prezent și viitor sunt  bazaconii.

Omul perete va fi atras întotdeauna de alți oameni perete. Ei se vor aduna în grupuri mari, alegându-și un șef din rândul lor, sau mai grav, alegându-și ca lider zidar fără studii de specialitate. De cele mai multe ori acesta va modifica peretele după bunul lui plac, stergând experiența generațiilor anterioare și înlocuind-o cu propria sa viziune. Oamenii perete conduși de un zidar, vor ajunge, mai devreme sau mai târziu, moloz, pentru că orice creator se va dezice la un moment dat de propria sa creație.

Omul perete poate să aibă un strat frumos de vopsea la suprafață. Acesta va masca în primă faza mucegaiul, dar după un timp puteziciunea își va face apariția. În momentul în care oamenii îl vor recunoaște, acesta va începe să arunce cu cărămizi din propria construcție pentru a distrage atenția celor care văd și înțeleg ce tip de om este.

Omul perete este printre noi. Din nefericire apare tot mai des. Pe de altă parte, orice perete are nevoie de o echipă de arhitecți, constructori, zugravi și alți meșteri pentru a-l pune în valoare, pentru a-i aduce gloria și a face din el o construcție ce va dăinui.

Fiți cei ce transformă pereții în opere de artă!