Contabilitate

Vine o vreme

Când trebuie să tragem sub noi

O linie neagră

Şi să facem socoteala.

Câteva momente când era să fim fericiţi,

Câteva momente când era să fim frumoşi,

Câteva momente când era să fim geniali.

Ne-am întâlnit de câteva ori

Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape

(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?)

Toate acestea fac un viitor luminos-

Pe care l-am trăit.

O femeie pe care am iubit-o

Şi cu aceeaşi femeie care nu ne-a iubit

Fac zero.

Un sfert de an de studii

Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere

A căror înţelepciune am eliminat-o treptat.

Şi, în sfârşit, o soartă

Şi cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?)

Fac două (Scriem una şi ţinem una,

Poate, cine ştie, există şi viaţă de apoi).

Marin Sorescu

Acum un an eram în parte trist și în parte entuziasmat că urma să îmi încep viața de student. Acum mă aflu la sfârșitul primului meu an universitar, mă aflu la un an distanță de acele gânduri și la mult mai mare distanță de cel care eram înainte de a începe această călătorie.

Am avut un an plin de emoție, suferință, bucurie, plin de momente geniale și presărat cu momente foarte nasoale. A fost un an în care am învățat multe lucruri despre mine și despre alții, despre cum reacționează persoanele în diverse situații și despre ce este bine să faci și ce este mai puțin bine.

Au fost 28 de săptămâni de cursuri, 8 săptămâni de sesiune, 7 examene, 8 verificări, câteva seminarii. Între acestea am petrecut la mine, la fete, pe terasa lui Vicențiu, în club, în parc, în pub, peste tot unde s-a putut. Am cunoscut multe persoane și destui oameni. Mi-am făcut cunoștințe  dar și prieteni. Împreună cu ei am râs, am plans, am bârfit, am făcut tone de poze, am dat check-in de peste tot, am ajuns omul care face selfie-ul, am făcut cam tot ce se putea. Am realizat că oricât am fi de dornici de petrecere nu putem abandona cu totul ceea ce facem, oricum vom discuta despre chestii medicale.

Am învățat să dorm în 3 ore cât aș fi dormit în 10, am învățat să semnez și să fac mai multe lucruri în același timp. Am învățat să învăț și să citesc. Am redescoperit plăcerea cititului și bucuria pe care acesta ți-o aduce în momentele de maximă încordare. Am vizitat ștrandul de cele mai multe ori noaptea pentru că ziua era dedicată studiului, am străbătut tot orașul pe role, am găsit scurtături (mai scurte sau mai lungi), am umblat prin ploaie, am văzut orașul la orice ora posibilă.

Am simțit pe propria piele cum e să pleci de acasă, cum e să te autogospodărești și cum e să ai colegi noi de apartament. Cum e să faci totul împreună, cum e să te cerți și să te împaci. Ne-am dezvoltat abilitățile în bucătărie și am învățat să facem totul rapid și eficient, de la curățenie până la micile reparații din casă. Am făcut planuri pe care nu le-am respectat și am făcut lucruri neplanificate. Am avut un an foarte interesant.

Am simțit cum e să fii descurajat de cei care ar trebui să nu o facă, am simțit cum e să ai profesori care să își pună sufletul pe tavă pentru tine și cum e să înveți doar de dragul celui care îți predă. Am trecut de la agonie la extaz în cateva secunde, m-am bucurat și m-am întristat. Am luat 10 și am picat, am fost cel mai sigur pe mine și cel mai descurajat. 

Pe lângă petreceri, studiu, cursuri și relaxare am făcut voluntariat. Am învățat să ajut omul necondiționat și să mă pun în slujba lui chiar dacă e nesimțit sau arogant. Am văzut o mulțime de cazuri rezolvate cu succes, dar și unele pentru care nu s-a mai putut face nimic. Am învățat într-un an petrecut la SMURD mai multe decât aș fi învățat în câțiva ani de studiu și nu mă refer doar la partea medicală. Am avut șansa de a fi îndrumat de cei mai buni, de adevărați profesioniști, de oameni cărora le pasă de alții și care vor să inspire. Am pierdut zile și nopți, dar am căștigat suflet. 

Intenționat am păstrat partea cea mai importantă pentru final. Fie că am fost fericit, trist, obosit, entuziasmat sau descurajat, fie că eram pe punctual de a ceda sau pe cel mai înalt munte al ambiției am avut mereu parte de o vorbă bună sau un sfat din partea familiei. Dacă nu eram susținut sufletește de acasă nu aș fi reușit să trec peste acest an, nu în modul în care am făcut-o. Cred că este una din cele mai importante lecții pe care am primit-o.

Acum că trag linie am avut un an bun, un an care m-a călit și m-a făcut să văd viața altfel, un an memorabil.

Mulțumiri tuturor, părinți, prieteni, profesori, celor de la SMURD, celor care au venit și au plecat, dar mai ales celor care au venit și au ales să rămână.

Vacanță plăcută!

Va urma 

Nu poți schimba lumea

„În epoca noastră sunt în floare mediocritatea și nepăsarea, cultul inculturii, lenea, incapacitatea și pretenția de a primi totul de-a gata. Nimeni nu-și mai pune probleme, rar întâlnești un om frământat de o idee. [...] A pierit cu desăvârșire orice principiu de solidaritate între oameni.” Feodor Dostoievski

Cu toate că au trecut aproape o sută cincizeci de ani de la publicarea romanului Adolescentul, epoca descrisă de Dostoievski pare mai actuală ca niciodată. Nu este zi să nu descoperim prostia și mizeria din jurul nostru, care de multe ori sunt împachetate frumos și au fundița, cu toate că emană un miros pestilențial prin toți porii.

Vă spuneam în urmă cu ceva vreme că schimbare trebuie să înceapă cu noi. Din punctul meu de vedere această afirmație reprezintă un adevăr general valabil, o constantă ce trebuie să fie prezentă în mintea și inima fiecăruia dintre noi, o dogmă ce ar trebui să domine viața tuturor. Schimbarea e bună, schimbarea e dorită, dar schimbarea este unul din cele mai grele lucruri în viața aceasta. Să ieși din propria zonă de confort și să te îndrepți spre un viitor nesigur poate fi greu. Dacă stai și analizezi ai două posibilități, fie reușești, fie nu. Pentru unii nu merită riscul, dar pentru alții riscul reprezintă însăși natura și scopul vieții.

Pe lângă faptul că trebuie să îți dorești schimbarea și să lupți pentru ea, trebuie să îți păstrezi și realismul. Nu, nu vei putea schimba lumea, nu îi vei putea aduce pe toți de partea ta, nu vei putea face dintr-un teritoriu infect un Eden. Nu poți alunga prostia, incultura, mediocritatea, îngâmfarea și celelalte maladii înfipte adânc în măduva omului, dar totuși poți face ceva. În momentul în care reușești să schimbi chiar și un singur om, în momentul în care acesta îți preia crezul și face din el țintă și un ideal, ai reușit,  ți-ai îndeplinit scopul. Poate părea o prostie, dar schimbarea a început și se va produce. Acel om, acel discipol al tău va duce mai departe gândul tău măreț la alt om și tot așa se va extinde în cele patru zări.

O inițiativă mai mult decât lăudabilă în această perioadă de delir colectiv este cea a celor de la RockFM, care „manifestă pentru educație”. Acesta este genul de nucleu de schimbare de care are nevoie țara noastră. O mână de oameni care au înțeles că singura șansă este exemplu propriu și care s-au decis să acționeze. Pentru RockFM și pentru inițiativa lor rostesc din toată inima BRAVOS NAȚIUNE!

Am o pasiune

Indiferent de mediul din care provenim, de statusul social pe care îl avem, de punctul în care ne aflăm pe scara vieții sau pe cea a ascensiunii profesionale, fiecare dintre noi are o pasiune, fiecare noi are un loc în care se refugiază în clipele cele mai grele, un loc de unde își ia energia, sau un loc pentru clipele fericite unde știe că își poate vărsa toată energia, toată bucuria. Locul în care fiecare suflet își primește hrana diferă, dar în esență are aceeași funcțiune, transformă o formă de energie, pozitivă sau negativă, într-un alt fel de energie, întotdeauna pozitivă, dătătoare de viață și speranță.

Soarta a făcut ca în urmă cu vreo trei sau patru ani, într-o vacanță de vară, să mă plictisesc și să caut o alternativă de petrecere a timpului liber. Cum necum am ajuns pe malul apei cu o lansetă în mână, cu momeala la capătul firului și cu sufletul plin de speranțe și așteptări, cu mintea la momentul magic în care voi aduce pe mal prima mea captură, o captură ce speram să fie capitală, demnă de a fi povestită și aratată (în poze) și nepoților. Timpul a trecut și blândul soare de vară târzie s-a scurs încet după dealuri. Seara m-a găsit în acelaloc, cu aceeași speranță în suflet, dar fără nici o captură. A trecut ziua, a trecut luna, a trecut anul. Am ieșit la pescuit cât am putut de des, am încercat tot ce am crezut că este potrivit, dar marea captură nu a venit. Cu toate acestea iarna a adus ceva bun, a adus schimbarea de care aveam nevoie. Din aceea iarnă am început să ma gândesc serios să-mi schimb stilul de pescuit, să merg în căutarea prădătorilor, să îi caut pe cei răi, pe cei care se află în vârful lanțului trofic, cei care sunt atât de iscuți în arta camuflajului și a vânătorii încât se lasă cu greu păcăliți. Clipa în care am căutat prima dată răpitorul în apa rece de primăvară a fost și momentul în care m-am îmbolnăvit iremediabil, momentul în care virusul s-a fixat în fiecare celulă din corpul meu, de unde nu se va da dus niciodată.

Multă lume mă întreabă de ce pescuiesc, ce văd atât de interesant la această activitate, de ce stau și îmi pierd ore în șir pe malul apei când aș putea să fac orice altceva în acel timp. Ei bine o să încerc să vă dau un răspuns. Natura înseamnă puritate, natura înseamnă armonie. Natura este înscrisă în fiecare genă a omului de mii și mii de ani. Comuniunea omului cu natura nu cred că poate fi mai perfectă ca în pescuit. Timpul acela petrecut pe malul apei, printre fel și fel de vietăți, terestre sau acvatice, orele în care stai pur și simplu și admiri perfecțiunea unui răsărit sau apus de soare, perfecțiunea unui pește care sare din apă împrăștiind în jurul lui o mulțime de picături care în contact cu razele soarelui se transformă în adevărate puncte de lumină, liniștea de care ai parte, posibilitatea de a fi doar tu cu tine, de a te gândi la ziua ce tocmai a trecut, la anul pe care l-ai încheiat, la cât ai primit și cât ai dat, la cine ești și cu cine te înconjori, șansa de a fi în același timp, asemenea predecesorilor tăi, vânător și vânat, toate acestea alcătuiesc un tot unitar, o bulă de oxigen în praful din jur, un adevărat Eden în mijlocul Iadului pământesc.

Permanenta fugă și urmărire, neîncetata căutare a prăzii, dorința de a fi cât mai invizibil pentru ea și de a avea o conduită cât mai perfectă fac din pescar un adevărat samurai care se luptă permanent cu demonul din el, care dorește o luptă cât mai rapidă și din care el să fie singurul câștigător, și demonul partenerului său, a peștelui, care dorește să scape de cât mai multe ori. Această luptă neîntreruptă generează un soi de energie extatică. O energie atât de puternică încât anulează orice intervenție din mediul exterior, orice problemă aparută înaintea acestei întâlniri de gradul zero.

Bineînțeles că armonia naturii trebuie păstrată, echilibrul relației dintre prădător și pradă trebuie menținut. Fără echilibru nu există luptă, fără echilibru nu există liniște, fără echilibru o parte sau alta va fi dezavantajată și, uneori, iremediabil afectată sau chiar distrusă. Frumusețea luptei, a contactului direct dintre cele două părți direct implicate, magia momentului în care prădătorul își privește în ochi prada nu ar trebui întreruptă, ci ea ar trebui păstrată vie îm amintirea amândurora, ar trebui lăsată o portiță de scăpare, o portiță prin care ambii parteneri au șansa de a se reîntâlni în altă zi, în alt an, când, probabil, dimensiunile unuia sau altuia vor fi diferite, fapt ce va putea înclina balanța în celălalt sens.

Pescuitul este un sport, pescuitul este o artă, pescuitul reprezintă o magie, pescuitul este o stare de fapt. Pescuitul nu mai reprezintă o simplă sursă de umplere a timpului, ci s-a transformat într-o sursă de hrană sufletească, hobby-ul a devenit pasiune.

Aș putea să vorbesc zile întregi despre pasiunea mea, dar mă voi opri aici. Păstrez câte ceva de spus și altă dată, poate în alte circumstanțe, poate acelorași sau altor oameni. Cert este că un suflet sănătos are nevoie de hrană, de energie, așa că faceți tot ce puteți să vă gasiți izvorul de putere, să în întrețineți și să îl măriți, oriunde ar fi, oriunde și oricine ați fi.