Vă mulțumim că ați încercat

„Dar mai cred că într-o zi

aspru din furtună

neamul meu se va trezi

cu securea-n mână”

Radu Gyr

Știe toată lumea că România se confruntă cu o mulțime de lipsuri. Este foarte clar că românii nu au cea mai ușoară viață din lume, ba chiar aș spune că sunt unii din cei care o duc cel mai rău din lumea civilizată, dar singurii vinovați pentru starea actuală a lucrurilor sunt ei, românii, de la mic la mare.

Recent am văzut un videoclip în care erau prezentați o parte din românii de geniu, o parte din cei care au revoluționat domeniul lor de activitate. Un filmuleț în care, cimitirul vesel de la Săpânța, falnicele porți maramureșene, mănăstirea Voroneț, sculpturile lui Brâncuși, avionul cu reacție, stiloul, penicilina și alte mari invenții și realizări erau revelate întregii lumi. Cele cinci minute au fost ca o perfuzie cu românitate, asemenea unui medicament menit să trezească sufletul adormit al românilor. Dacă nu citeam comentariile de la acest videoclip aveam doar bucurie în suflet.

Specimene de toate vârstele, de la cei mai mici, până la cei mai mari aveau o singură idee, că țara e pierdută, că tot ce au realizat cei din videoclip e de domeniul trecutului și că pentru prezent și viitor nu se mai poate face nimic. Cum poate să fie un om atât de lipsit de speranță? Cum poate cineva să fie atât de împăcat cu propria soartă și atât de resemnat? Cum se poate să afirmi că toate realizările înaintașilor nu valorează nimic pentru prezent?

Sunteți atât de goi pe interior încât nu puteți să apreciați un seamăn al vostru care a revoluționat lumea. Sunteți ca niște râme care nu văd deasupra firului de iarbă. Vă resemnați și plecați mereu capul, nu aveți pic de mândrie națională și îi lăsați pe toți să vă calce în picioare. Capul plecat sabia nu îl taie, dar peste cel plecat vor trece bocancii acelora care țin capul sus și privesc înainte. Cu ce drept mai stați în această țară? Cu ce drept vă mai numiți români?

Plecați dragii mei! Luați tot ce aveți și plecați! Oricum țara nu va câștiga nimic de pe urma voastră, nu veți produce voi revoluția, nu veți reuși să schimbați nici măcar părticica voastră de lume, sunteți doar niște nume pe o listă. Vă mulțumim că ați încercat să fiți români. 

Băbuța

„După 23 august 1944, când am întors armele împotriva armatei germane, datoria față de țară a fost înlocuită cu dragostea pentru aproapele într-un mod atât de firesc, cum numai un om care nu se lasă copleșit de istorie ci de dragostea  de Dumnezeu poate s-o facă. Armata germană înfrântă pe toate fronturile se retrăgea în dezordine. Iar acolo, în Munții Buzăului, grupuri răzlețe căutau să-și piardă urma. Cei pe care îi avuseserăm aliați până nu demult deveniseră peste noapte dușmani. Datoria față de țară a tuturor era să luptăm împotriva lor. Undeva în marginea pădurii ce cobora direct în malul râului Buzău, la marginea satului mic de atunci care era Nehoiu, locuia o băbuță singură. Și ea, ca tot satul, știa că în pădure, în munți, pe lângă urși, lupi, râși, cerbi sunt soldați germani care se retrag.

De fapt, se și constituiseră grupuri de urmărire care să-i încercuiască.

Dar băbuța, prin firea lucrurilor, nu putea participa la război. Oricum nu-l declanșase ea. Ea doar îl îndura pe tăcute cu acea rezistență surdă în fața vitregiilor, moștenită de la strămoși. Dar într-o zi istoria i-a intrat și ei în gospodărie, obligând-o astfel să-i răspundă. A scos-o cum s-ar zice din veșnicia ei și a pus-o la lucru.

Într-o bună zi de dimineață, căutând în cuibarul ei unde de regulă găsea două ouă, făcute de unica găină, n-a găsit decât un singur ou. Băbuța și-a dat seama că nu-i vreun animal, dihor sau vulpe pentru că i-ar fi mâncat și găina și nici vreun hoț amărât din sat, pentru că atunci i-ar fi furat ambele ouă. Băbuța și-a dat seama ca era un altfel de hoț, unul civilizat. Și atunci ea a făcut un lucru paradoxal. A luat-o împotriva istoriei! Nu și-a mai făcut datoria de cetățean! Adică nu s-a dus la primărie să denunțe faptul că în jurul casei ei s-ar afla trupele înfometate ale Wermacht-ului care o jefuiesc. Ci dimpotrivă, neascultând nici  de morala timpului ei, nici de morala în sine ca datorie, de acel imperativ categoric, de teribilul solen al lui Kant, acel imuabil trebuie, neascultând nici de rațiunea pură și nici de cea practică, nici de imperativele patriotice ale vremii, adică de context, și-a permis să iasă din istorie făcând un lucru cu totul și cu totul neașteptat. A așezat a doua zi lângă singurul ou rămas în cuibar, o sticlă cu lapte. Apoi în altă zi o bucată de pâine, niște mere și chiar și o bucățică de slănină găsită prin pod. Ea își dădea firesc din puținul ei. Cui? Dumnezeu știe!

Timpul a trecut, istoria s-a schimbat și totul a intrat în uitare. Mai puțin fapta bună a sufletului frumos. Peste douăzeci de ani avea să primească din Germania Federală o scrisoare cu câteva rânduri: «Vă mulțumesc că mi-ați salvat viața! Vă rămân profund recunoscător… fost ofițer în armata germană.»”

Dan Puric

Câți dintre voi sunteți în stare să o luați împotriva istoriei? Câți dintre voi mai aveți forța sufletească să luptați împotriva mizeriei din zilele noastre, să ajutați un om, să vă ajutați pe voi și să progresați?

Dragii mei, aveți la îndemână cea mai importantă resursă, cel mai valoros material, propriul suflet. De ce nu vreți să înțelegi că schimbarea pe care v-o doriți în jur pornește din interiorul vostru și începe prin schimbarea voastră? Înțelegi că schimbarea de mentalitate pe care v-o doriți nu va avea loc decât atunci când voi înșivă veți face asta. În momentul în care vă veți ridica împotriva concetățeanului vostru care a stat câteva luni printre străini și se crede occidental, dar când trece granița continuă să arunce gunoaie pe jos, reproșând că este mizerie; în momentul în care veți considera că a vă face datoria este ceva firesc și nu un lucru extraordinar; în momentul în care veți renunța la comoditate și veți taxa minciuna, corupția și hoția; în momentul în care veți înțelege că singura investiție sigură este în voi, în ceea ce învățați și în ceea ce știți să faceți, abia atunci va apărea schimbarea atât de dorită în țară.

Ca în orice furtună există raze timide de soare, dar norii nu vor pleca așa ușor. Sunt câteva repere, câteva surse de lumină în întunericul țării, dar nu sunt suficiente. Cu o lanternă nu luminezi o suprafață prea mare, în schimb, câteva milioane de lanterne vor lumina întreaga zare.

Gândiți-vă la voi și la ce vreți pentru viitor. Ieșiți din zona de confort și luptați pentru un viitor mai bun.