Moștenire

Poate că de noi nu vă pasă, poate că vă e indiferent dacă ne simțim bine sau rău, dacă avem o zi bună sau o zi proastă, dacă ne umiliți sau ne batjocoriți. Poate nu vă dați seama că o vorbă aruncată într-un anume moment face foarte mult rău și poate schimba un om pentru totdeauna. Poate că noi vă suntem indiferenți, inferiori, dar cu cei ce vor veni ce aveți? Nu vă dați seama că făcându-ne nouă rău le faceți rău unor necunoscuți nevinovați, prietenilor voștri, rudelor voastre sau chiar vouă?

O tabla îndoită sau un fier rupt se poate îndrepta, poate să fie adus la forma inițială, dar cu un preț. Cu prețul rezistenței în timp. O cicatrice lăsată in interiorul cuiva se va astupa, se va ascunde și va disparea, dar prețul tot va fi plătit. Chiar dacă exteriorul va părea perfect, interiorul va fi altfel, va fi plin de răni și traumatisme, de zone a căror rezistență va fi testată și care vor ceda.

Frustarea, ignoranța, dezinteresul, umilințele lasă brazde adânci chiar și în cele mai puternice suflete. Agresiunea repetată va duce la schimbare, la transformare și la adaptare. Doar că toate aceste lovituri se vor suma și se vor aduna pentru că, de cele mai multe ori, agresiunea este prea puternică și agresorul prea mare pentru a te împotrivi.

Și iată că vine un moment, acel moment în care te vezi ajuns deasupra altora, acel moment în care ești conștient că puterea este la tine, acel moment în care poți decide dacă să faci bine sau să sa te eliberezi de tot ce ai acumulat. S-ar putea să nu vrei să mai înduri, să nu vrei să mai păstrezi pentru tine acele cicatrici și să le lași să se rupă.

Va ieși la iveală toată frustrarea acumulată, toată ignoranța cu care ai fost tratat se va întoarce împotriva unor nevinovați exact cum erai și tu, dezinteresul îți va fi prieten și umilința armă.

Vă rog, nu ne lasați să ajungem ca voi, nu ne lasați o asemenea moștenire. De ce faceți rău când puteți să faceți bine? 

(De)căderea unei nații

Mi se pare că tot ce se întâmplă în țară face parte din scenariul unui film prost. Cu actori care ar face orice pentru o anumită sumă de bani, cu regizori ușor de manipulat, cu niște magnați care finanțează și au drepturi depline.

Mi se pare că fiecare trăiește într-o Românie proprie, mai mică sau mai mare. Mi se pare că majoritatea pierd imaginea de ansamblu, pierd tablou, pierd filmul pentru că urmăresc doar scene singulare.

Un ministru consideră că mersul cu trenul e un lux. Probabil mulți români i-ar spune că și să trăiești în acestă țară e un lux.

Alții consideră că e în regulă să furi, atâta timp cât faci ceva și pentru alții. Nu contează că ai furat miliarde. Important e că ai vopsit o bancă. Oamenii te acceptă și te consideră mai bun ca unul care nu fură pentru simplu fapt că le-ai aruncat și lor o bucată de pâine.

Aflăm că dacă nu ai la tine butoanele ești prost, că dacă nu poți schimba pe cine vrei, când vrei, ești slab. Mai aflăm că nu e așa rău abuzul în serviciu și nici conflictul de interese. Totul e normal, totul e acceptat și permis.

Avem concetățeni care consideră că nu e important să înveți și să dai răspunsul bun la o întrebare, ci e mai important să strigi că ai fost derutat și nedreptățit. E bine să faci petiții și să ceri să ți se facă dreptate, chiar dacă tu ești vinovat. E bine să îți țipi în gura mare nemulțumirea pentru că vor mai apărea câțiva pseudo-nedreptățiți.

Toți vor diplome și acreditări, dar niciunul nu e dispus să învețe, să facă anumite sacrificii. Toți vor bani, dar niciunul nu e dispus să muncească. Speranța generală e tunul. Dăm un tun și stăm liniștiți o viață. Oricum e mai condamnabil cel care a furat o sută de lei decât cel care a furat un milion de euro.

Stau și mă întreb încotro merge țara asta? Până mai ieri tinerii erau speranța. Cred că și speranța aceasta s-a dizolvat. Nu cred că cineva care nu acceptă că a fost prost pregătit sau nepregătit pentru un examen va fi în stare să schimbe un întreg sistem corupt.

Dar cine sunt eu să cred? Poate ar fi mai bine să mă gândesc cum să dau un tun. Sau să inițiez o petiție pentru legalizarea malpraxisului. Ce diferență este între andrenalină și algocalmin? Ambele sunt medicamente și medicul poate fi derutat. 

Eram entuziast. Sunt dezamăgit.

De câteva luni încerc să nu scriu. Încerc să mă temperez și să fiu mai calm. Să fiu mai bun și să nu văd toate mizeriile din jur. E greu, e foarte greu. Ultima perioadă m-a convins că românii își merită soarta.

Spitale renovate în care nu se lucrează din varii motive, majoritatea aberante, amfiteatre fără facultate, investiții total nefolositoare, mii de mijloace de spălat banii. Să zicem că peste asta am trecut. Licitații furate și trucate, contracte atribuite unor prieteni, banii părinților mei ajunși în buzunarele nenorociților. Trec și peste asta. Însă peste un lucru nu pot trece. Peste mizeria umană.

Popor neghiob, te plângi că te fură politicienii și că își votează legi preferențiale, dar dacă trebuie să îi taxezi prin vot nu o faci. Dacă va fi să alegi între o figură nouă și unul care a furat, dar a făcut ceva și pentru comunitate știi din start că vei vota penalul.

Popor nerod, te plângi că nu se aplică legea și infractorii umblă liberi pe străzi, dar ești de acord să dai șpagă pentru a scăpa de o amendă, ești de acord cu un om al legii penal (sau o întreagă secție). Accepți abuzurile și taci cu frică în loc să te ridici să spui adevărul.

Popor nerecunoscător, te plângi că îți pleacă personalul medical, dar îi ajuți să plece, le semnezi biletul. Cum să nu plece când nici nu îi plătești, nici nu îi respecți? Să rămână pentru ce? Pentru a fi numiți asistați social? Pentru a fi bătaia de joc a unora care se cred superiori?

Popor slab, îți meriți soarta. Meriți să ai în frunte hoți, meriți să fii nedreptățit, meriți să nu fii tratat. De ce? Simplu. Filozofia cu întorsul celuilalt obraz nu mai funcționează. Un om poate îndura aproape orice lipsuri, poate fi privat de multe, dar lipsa respectului nu o va suporta.

Un asistat social, un om care face o școală de șase ani, apoi încă vreo cinci și apoi încă o viață, un om care a ales să își sacrifice o parte din viață pentru a învăța cum să trateze târâturi și lepre, un om ca mulți alții, vă dorește să primiți înapoi fix respectul pe care îl oferiți.

Eram convins că voi rămâne în România și mă voi lupta pentru schimbare. Eram entuziast. Sunt dezamăgit.  

*a nu se simți jigniți oamenii de bine cărora le mulțumesc pentru că încă mai există