Ne batem joc?

Dacă stăm și analizăm România, vom observa că avem de toate. Avem munți, câmpii, dealuri, ape, mare, deltă, istorie, resurse, tot ce poate visa un popor. Păcat că acest spațiu este locuit, păcat că este locuit de oameni fără nici un Dumnezeu, oameni care nu au nici o credință în afara banului, oameni pentru care cel mai important lucru este propria persoana.

Frumusețea țării este vizibilă din toate unghiurile, din toate părțile, de către toți locuitorii și de către toți vecinii. Munți semeții, câmpii mănoase, ape cu potențial extraordinar în ceea ce privește agrementul, marea, delta, vestigii istorice, și multe alte „resurse”. Păcat că majoritate înțeleg prin turism o jupuire de bani, o batjocură generală. Nu pot înțelege cum un agent de turism nu este capabil să atragă oamenii din propria țară, nu este capabil să faciliteze accesul conaționalilor săi la servicii de cea mai bună calitate. Să ne fie rușine, să vă fie rușine! Bulgaria? Bulgaria să ne dea lecții? Cum este posibil ca un sejur în Bulgaria, sau în alte țări vecine, să fie la prețul unei nopți la noi în țară? Halal turism!

Poate cea mai importantă resursă a unei țări este reprezentată de oamenii care o populează. Cu regret, observ că românii noștri nu înțeleg.  În ultimii ani exodul românilor a fost transformat într-o „alungare”, într-o gonire din țară. Oameni a căror inteligență bate calculatoarele, a căror minte poate ridica țara pe culmile succesului, au fost lăsați să plece, sau, mai bine zis, au fost goniți. Nu se poate ca un om de o valoare extraordinară să rămână într-o țară în care traiul zilnic este mai mult decât jignitor și batjocoritor și în care valoarea nu îți este apreciată.

Lăsăm adevărații oameni să ne scape printre degete dar promovăm non-valorile. Ieri am observat la televizor două știri care m-au șocat. Două „dame” pleacă din club și conduc o mașină, de vreo 50.000 de euro, în stare de ebrietate, fac accident, după care pleacă tot cu mașina. A doua știre se referă la un „luceafăr” care a fost eliberat din nămeți înaintea celor care stăteau ca proștii în frig, fără mâncare și fără combustibil. Să înteleg că oamenii aștia au stele în frunte? Oare de unde aveau „divele” bani să își achiziționeze o astfel de mașină? De ce nu s-au luat măsuri ca pentru muritorii de rând? De ce unii au privilegii, în timp ce prostimea este ignorată?

Ne batem joc de țară, de oameni, de tot ce am avut. Avem o moștenire? Foarte bine, o vindem, sau dacă nu o vindem o distrugem. De ce să păstrăm ceva cu urme ale trecutului? Nu, e mai simplu să distrugem tot și să cumpărăm de la alții. Păcat. „Săracă țară bogată/Mult ai trăit supărată”.

Printre atâtea exemple negative, astăzi, am avut plăcerea să văd oameni adevărați, oameni care știu să facă ceva fără nici un interes și care știu să își ajute semenii. Iarnă, frig, oamenii merg la patinoar, unde este patinoar. Unde nu... oamenii se descurcă. Astfel, câțiva concetățeni, au început să curețe zăpada de pe un lac pentru ca cei dornici să poată patina. I-a plătit cineva? Nu. Așa se definește spiritul civic.

„Dacă muncim numai pentru bunurile materiale, ne clădim singuri temnița.” Nu vă bateți joc de voi, nu vă bateți joc de țară!

Șansă, destin, decizie, acțiune

Destin? Oare avem așa ceva? Este foarte adevărat că, mai toată lumea, speră să ajungă într-un loc frumos, într-o funcție „călduță”, sau să aibă o viață perfectă datorită destinului, dar nu mereu este așa, sau, cel puțin, eu nu văd așa lucrurile.

Când vine vorba de destin, primul cuvânt care ne vine în minte este MISTER. Și cum omul este, probabil, cel mai curios viețuitor de pe planetă, lucrurile se complică. Astfel mulți ajung la vrăjitoare, ghicitori, sau cum vreți să le ziceți pentru a afla, chipurile, ce vor „pătimii” în viitor. Mii de ani de evoluție și credibilitatea, dusă către rangul de prostie, nu a evoluat deloc. Mi se pare penibil să crezi că cineva îți va prezice viitorul și să mai și plătești pentru asta. Pe de altă parte, merită felicitări cei care reușesc să inspire o așa încredere, încât oamenii să îi caute pentru „ghicit”.

Oare să fie chiar destinul? Poate, dar cred că mai mult suntem noi. Un exemplu simplu : „Doamne fă să iau BAC-ul!”. Și așteaptă elevul. și așteaptă, și vine BAC-ul, trece, și elevul tot acolo este, tot la liceu, fără BAC. Destinul a fost crunt, sorții au fost potrivnici, zeii s-au aliat și au întreprins acțiuni contra stimabilului elev. Păi să facem o retrospectivă. Cum să iei BAC-ul dacă nu muncești? Cum să reușești dacă nu înveți? Aproape imposibil! Ia pune mâna și ajută puțin „destinul”, muncește, învață, și o să vezi că îți schimbi „soarta”. Nu trebuie să ne resemnăm cu ideea că nu avem, este normal să nu ai ceva dacă nu muncești. Muncești și îți faci singur „destinul”, te aliezi cu zeii și reușești.

Alegem? Da, mereu. Zi de zi ne lovim de alegeri, zi de zi avem de făcut pași, zi de zi luăm decizii mai mult sau mai puțin importante. Esențial este să ne dăm seama de momentul în care facem alegeri cruciale și să le facem bine. Dacă nu le facem bine, asta e, mergem mai departe. Destinul nu cred că ne este potrivnic, noi ne suntem potrivnici pentru că ne îngropăm în depresia unei alegeri greșite. De cele mai multe ori, în rău este și un bine, niciodată nu știm când o alegere greșită aduce mai mult bine decât zece alegeri „corecte”. Perseverență!

Cu toții avem o șansă, îi zice viață și nu are rost să ne-o ratăm. Fie că e destin, fie că nu e, noi trebuie să ne ajutăm, nu să așteptăm să cadă „para mălăiață”.
„Nu voi fi un om obișnuit pentru că am dreptul sa fiu extraordinar”, aveți dretul, faceți-o!
Ajutând destinul ne putem aduce pe noi pe un drum mai bun, pe apropiații noștrii, dar și țara în care trăim! La muncă, români, nu la întins mâna!

Vreau o țară...

Nu știu sigur dacă „vreau o țără ca afară”, dar vreau o țară normală. Bineînțeles că sunt mai multe înțelesuri ale cuvântului „normal”, dar o să încerc să îl descriu în viziunea mea.

Vreau o țară în care să se păstreze o ierahie a valorilor, o ierarhie a ceea ce înseamnă un om în adevăratul sens al cuvântului, făcând excepție de avere, pile, relații, cumetrii și alte cele. Vreau să văd oameni care au ceva de spus în fiecare domeniu, nu măscărici puși în funcție pe anumite criterii (nu dezvolt pentru că se știe) sau prin ignoranța și indiferența unora. 

Vreau o țară în care sistemul de învățământ să te învețe și să te pregătească pentru viață. Un sistem bazat pe dezvoltarea ta ca om și pe nevoile viitoare ale societății, lipsit de materii fără sens. O programă adaptată situației actuale și bazată pe lucruri practice. De asemenea, accentul nu ar trebui pus pe note, obținute mai mult sau mai puțin corect, ci pe ceea ce elevul a învățat și cum poate aplica noțiunile învățate. 

Vreau o țară în care admiterea la facultate să nu se facă pe baza unui dosar sau pe baza consistenței contului. Un examen cinstit care să arate dacă omul respectiv este pregătit să urmeze o anumită specialitate și, mai ales, dacă îi place și este dornic să învețe. Nu multitudinea diplomelor obținute la „facultăți de carton” dau valoarea unui om. 

Vreau o țară în care ignoranța să nu mai fie la rang de virtute. Indiferent unde ești te lovești de un zid continuu. De cele mai multe ori, din ignoranță, au de pierdut foarte mulți oameni. Vreau să văd oamenii plini de viață, de spirit și de dorință. Vreau să văd că oamenii merg să voteze sau să aleagă ceva din dorință și convingere, nu din rațiuni „necurate”. 

Vreau o țară în care să avansezi ierarhic pe puterile proprii, fără ajutoruri sau favoruri și fără intervenții financiare. Să nu existe domeniu fără oameni calificați, specialiști care au un cuvânt important de spus. Putem observa „hackeri” români renegați de propria țară și adoptați de alții care au capacitatea să aprecieze o minte strălucită și să o pună într-o lumină mai mult decât pozitivă. 

Vreau o țară în care prețurile să nu fie ca într-un „montagne russe”. Nu vreau să mai văd cum cresc prețurile la combustibil înainte de anunțul de mărire al prețului barilului de petrol, nu vreau să mai văd cum cresc prețurile la alimente, datorită scumpirii carburanților, înainte ca aceștia să se scumpească. 

Vreau o țară cu oameni care să își prețuiască pământul natal și să îl exploateze cât mai bine. Cum ar fi să tăiem un copac și să plantăm trei? Cum ar fi să ne bazăm pe agricultură și să facem exporturi, nu importuri? Cum ar fi să profităm de toate darurile naturii, de munții, de râuri, de Delta Dunării, de satele țărănești, de alte și alte daruri, și să facem turism? Nu să ne batem joc de tot ce avem, să vindem tot și să ne plângem că alții au. 

Vreau o țară în care oamenii să nu spună „nu pot”. Vreau să aud oamenii spunând „nu reușesc, dar voi continua să încerc până am succes”. Sunt sătul de o țară de asistați social, de oameni în plină putere de muncă ce se dau „răniți”, de milioane de falși bolnavi, de oameni care nu mișcă un deget, dar așteaptă totul. 

Vreau o țară în care oamenii să nu fie considerați ultimele mizerii. Nu mai suport să văd cum oamenii sunt terfeliți în jocul „celor mari”. Nu mai suport să văd oameni care se complac în această continuă terfelire și mai apoi spun că „nimeni nu îi ajută”, așteptând o minune și fiind dependenți de promisiuni fără acoperire. 

Vreau o țară în care cuvântul unui om să fie mai puternic decât orice act oficial. Vreau să văd că oamenii au puterea să își asume ceea ce spun, oricare ar fi consecințele. Nu mai pot vedea oameni care își dau cuvântul, ca mai apoi să spună că s-au răzgândit.

Vreau o țară în care fiecare să fie conștient de rolul lui în societate și să își treaba. Vreau ca oamenii să conștientizeze că sunt plătiți să își facă meseria, nu sunt plătiți să stea degeaba sau să fie ignoranți. Vreau să realizeze că nu îi ține nimeni cu forța, iar dacă nu sunt capabili, nu pot sau nu vreau să își facă meseria, să aibă tăria să își dea demisia și să plece.

Vreau o țară în care nimeni să nu uite că „patria se cheamă norodul, iar nu tagma jefutorilor” (Tudor Vladimirescu), în care toți să fie plini de viață și avizi de schimbare. O țară în care tinerii să dorească să facă ceva mai bun și să nu se vândă „pe doi arginți”. 

Vreau o țară... 

Cele trei cuvinte

Nu sunt chiar trei cuvinte, sunt mai multe, dar îmi place cum sună. Să le contabilizăm: Bună ziua, Vă rog, Mulțumesc.
De câte ori nu am întâlnit oameni cărora le este greu să deschidă gura pentru a saluta sau a răspunde la salut? E drept că e mai ușor să întorci capul și să te faci că nu vezi și nu auzi, să te înfățișezi ca fiind mare și tare, să îți demonstrezi cât ești de important, că lumea te salută, dar tu nu te obosești să îți deschizi gura. Toată măreția, fala, domnia și ce mai vrei te transformă într-un om MIZERABIL.
„Vă rog?” Încep să râd. Ce înseamnă? Când se folosește? Cum să te înjosești să rogi pe cineva, ceva, când tu ai pus puful pe piersică? Nu tată, nu se poate așa ceva. Orice ai cere trebuie să fie sub formă de propoziție imperativă, de, cine este un simplu funcționar, vânzător, muncitor, să îl rogi tu? Nu se poate așa ceva, totul ți se cuvine, totul este al tău, vorbesc serios, toată prostia din lume este a ta, bravo!
Cred că mulți nu înțeleg sensul cuvântului „mulțumesc”. Nu mulțumim neapărat pentru că am primit ceva material, mulțumim pentru că un om ne-a servit, ne-a zâmbit, ne-a ajutat, și merită asta. Dacă tot nu salutăm, nu rugăm pe nimeni nimic, de ce să mai și mulțumim? Adică ce? Nu ni se cuvine totul? Dacă tot am primit ce am vrut fără să rugăm pe cineva, e nevoie să ne înjosim mulțumindu-le, noi suntem „stăpânii lumii”!?
Cred că, în România, va mai trece o bună bucată de timp până ce vor înțelege toți că pe lângă cele două cuvinte care deschid uși, „Trage” și „Împinge”, mai sunt încă trei, care deschid mult mai multe uși, și cel mai important, lasă în urma lor loc de „bună ziua”.

Dezbatere publică

La mulți ani dragi cititori!

Zilele acestea sunt unele triste pentru noi, pentru români. Cu părere de rău ne despărțim de regizorul, actorul și în primul rând OMUL Sergiu Nicolaescu. Încet, încet, ne despărțim de toți marii actori ai României, de mulți dintre oamenii care au făcut ceva pentru țară.
Consider că în momentul în care un om pleacă din această lume trebuie să avem un minim de respect și decență. Aceste două „atribute” lipsesc presei din România. În momentul în care un mare om ne părăsește majoritatea văd un moment bun de „afaceri”. În aceste zile presa penduleaza între două contraste. Pe de o parte îl ridică în slăvi, pe de alta îl denigrează, îl terfelesc, îi pătează amintirea.
De ce „Dezbatere publică”? Pentru că o stimabilă prezentatoare de știri consideră că incinerarea lui Sergiu Nicolaescu este un subiect de dezbatere publică (a afirmat chiar ea) și sună diverși actori, personalități, sau intervievează oameni care așteaptă să își ia rămas bun de la regizor. SĂ ÎȚI FIE RUȘINE!
Este extraordinar de important să ne dăm cu părerea în legătura cu orice. De ce este sigilat sicriul? De ce nu are voie presa înăuntru? Dacă a colaborat cu FBI? Putea să ajungă președinte? De ce, de ce? Așadar unii consideră că sicriul este sigilat pentru că ar fi gol. SĂ VĂ FIE RUȘINE!
Astăzi am aflat că oamenii care așteaptă să își ia rămas bun de la un om pe care l-au stimat, iubit, indrăgit sunt „ipocriți”. Aceștia „stau la coadă să vadă mortul”. „Stimată doamnă” care nu ai nici o treabă cu nimic, stai în fiecare seară la televiziune și vorbești doar ca să faci curent SĂ ÎȚI FIE RUȘINE!
Observăm că multe posturi de televiziune și-au modificat programul, difuzând filme și interviuri cu Sergiu Nicolaescu. De ce l-ați hulit cât a fost în viață și nu ați difuzat nimic? De dragul audienței? SĂ VĂ FIE RUȘINE!
Când a apărut actorul Mircea Albulescu ați sărit pe el să vă dea detalii cu privire la funeralii, la prietenia lui cu Sergiu Nicolaescu, la viața acestuia, dar când a plecat, nimeni nu i-a rostit câteva cuvinte frumoase, nimeni nu i-a dat o floare. De ce nu știți să apreciați un mare om cât timp este în viață? SĂ VĂ FIE RUȘINE!

Sa vă fie rușine că nu știți să păstrați un minim de decență, să respectați memoria celui ce a plecat dintre noi și că nu l-ați prețuit la întreaga lui valoare cât timp a fost în viață.

Adio Sergiu Nicolaescu.