Președintele care unește

„E regulă că nu eșecul în sine înspăimântă, asta trece, se șterge, se uită, te zdruncină doar difuzarea lui, faptul că alții, știind de el, pot să-l țină viu și neîncărunțit.”

FĂNUȘ NEAGU

Dincolo de victoria unuia dintre candidați, sau înfrângerea celuilalt, dincolo de mizerabila campanie electorală și dezbinarea adusă de ea, dincolo de manipulare, furt și violarea bunului simț, alegerile din această toamnă au fost un câștig. Nu pentru partide sau găști de mafioți, nu pentru baroni locali sau politicieni corupți. Alegerile din această toamnă au fost un câștig pentru noi ca oameni, pentru români și pentru România.

Candidatul Victor Viorel Ponta a fost într-adevăr președintele care unește.  A avut forța și voința de a-i aduce pe români la un loc, de a pune umărul la consolidarea simțului civic. El a fost cel care i-a făcut pe români să creadă, el a fost cel care i-a adus pe cei care cred la fel împreună, în stradă. Tot el a fost cel care i-a ajutat pe tineri și le-a dat încredere. Ce exemplu poate fi mai bun decât cel pe care l-am trăit zilele trecute? Mii de tineri din toată țara au ieșit pe străzi strigând că nu îl vor pe Victor Viorel Ponta președinte și schimbarea s-a produs.

Ei bine, adevărata schimbare nu cred că este una de suprafață, nu este schimbarea președintelui, ci mai degrabă schimbarea unei mentalități, sau mai bine zis conștientizarea faptului că politicienii sunt angajații și slugile noastre, nu invers și că nimeni nu este de neînlocuit, sau imposibil de dat jos dintr-o funcție. Trezirea spiritului civic și a dorinței de schimbare, scoaterea poporului din letargie, asta a fost adevărata schimbare pe care a adus-o anul 2014. În această toamnă s-a văzut că dacă tinerii vor schimbarea o pot aduce, ba mai mult, o pot aduce fără violeță.

Pentru această schimbare de percepție, pentru această trezire la realitate trebuie să îi mulțumim candidatului Victor Viorel Ponta. Fără el și campania lui mizerabilă nu ar fi fost posibil, poporul ar fi fost în continuare adormit.

Domnule viitor fost premier și viitor fost președinte de partid, vă mulțumim pentru că ne-ați unit. Păcat că această unire nu a fost în beneficiul dumneavoastră. 

Provocarea cărților

Cărțile, pătrate de hârtie, munți de informație, surse de inspirație, sau cum vreți să le spuneți sunt scrise pentru a fi citite și pentru a inspira. Consider că e un sacrilegiu să nu citești, dacă ai fost învățat să faci asta. Este ca și cum ai înceta să umbli sau să vorbești.

Să citești este frumos, să împarți cu altii idei, să pornești dezbateri pe baza a ceea ce ai citit, să îndemni lumea să citească, să îi îndrumi pe cei din jurul tău spre cunoaștere este ceva divin. Noua mișcare de pe facebook mi se pare cel puțin inspirațională, așa că, invitat fiind să particip voi face o listă a cărților ce m-au impresionat și m-au marcat, într-un fel sau altul.

1. Cartea gesturilor- PETER COLLETT   „Niciodată să nu vă încredeți în impresia generală, dar concentrați-vă asupra detaliilor.”
2. Despre omul frumos- DAN PURIC  „Omul frumos nu este vizibil, el nu are imagine, el țâșnește, în aparență, într-un gest mic, iar gestul ăla, pentru tine, este izbăvitor și-ți persistă în suflet toată viața, ca o icoană.”
3. Supă de pui pentru suflet- JACK CANFIELD, MARK VICTOR HANSEN  „Niciodată nu-ți vinde inima. Întotdeauna ascultă-ți instinctele și află că toate răspunsurile de care ai nevoie  se găsesc în tine.”
4. Hoțul de cărți- MARKUS ZUSAK  „Singurul lucru mai rău decât un băiat care te urăște, un băiat care te iubește.”
5. Viața lui Freud- IRVING STONE  „O privire retrospectivă în timp seamănă cu mersul înapoi: cu spatele vezi mai bine lucrurile pe lângă care ai trecut, însă riști să te lovești de ceva.”
6. Strălucirea și suferințele curtezanelor- HONORÉ DE BALZAC  „Ne evidențiem în fiecare zi, făcându-ne datoria.”
7. Crimă și pedeapsă- FEODOR DOSTOIEVSKI  „Eu am o singură viață și ea n-are să se mai repete niciodată; nu vreau să aștept «fericirea generală». Vreau să trăiesc eu!”
8. De ce iubim femeile- MIRCEA CĂRTĂRESCU  „Nu poți face nimic ca să ai stil. Pentru că stilul nu îl ai, ci îl ești.”
9. Despre frumusețea uitată a vieții- ANDREI PLEȘU  „Capacitatea de a sluji cu distincție și dăruire interioară, știința înaltă de a fi util - iată o înzestrare rară, de elită, cea mai caracteristică manifestare socială a demnității.”
10. Unsprezece minute- PAULO COELHO  „Ființa umană poate îndura o săptămână de sete, doua săptămâni de foame, mulți ani fără acoperiș, dar singurătatea nu o poate îndura.”
11. Forța minții- DR OLIVIER DE DE LADOUCETTE  „Un simplu act de compasiune este capabil să ne mărească imunitatea.”

Titlurile sunt așezate într-o ordine aleatorie. Fiecare dintre aceste cărți au însemnat ceva pentru mine, fiecare a reprezentat o cărămidă sufletească și una morală. Cele de care nu am amintit nu înseamnă că au fost nefolositoare sau inutile, pentru că nu am citit o carte despre care să cred asta și nici nu știu dacă putem afirma așa ceva despre o carte, dar am considerat că lista conține suficiente titluri. Alte titluri vor fi amintite cu altă ocazie.

Citiți, citiți, citiți! Veți avea doar de câștigat. 

Nu poți schimba lumea

„În epoca noastră sunt în floare mediocritatea și nepăsarea, cultul inculturii, lenea, incapacitatea și pretenția de a primi totul de-a gata. Nimeni nu-și mai pune probleme, rar întâlnești un om frământat de o idee. [...] A pierit cu desăvârșire orice principiu de solidaritate între oameni.” Feodor Dostoievski

Cu toate că au trecut aproape o sută cincizeci de ani de la publicarea romanului Adolescentul, epoca descrisă de Dostoievski pare mai actuală ca niciodată. Nu este zi să nu descoperim prostia și mizeria din jurul nostru, care de multe ori sunt împachetate frumos și au fundița, cu toate că emană un miros pestilențial prin toți porii.

Vă spuneam în urmă cu ceva vreme că schimbare trebuie să înceapă cu noi. Din punctul meu de vedere această afirmație reprezintă un adevăr general valabil, o constantă ce trebuie să fie prezentă în mintea și inima fiecăruia dintre noi, o dogmă ce ar trebui să domine viața tuturor. Schimbarea e bună, schimbarea e dorită, dar schimbarea este unul din cele mai grele lucruri în viața aceasta. Să ieși din propria zonă de confort și să te îndrepți spre un viitor nesigur poate fi greu. Dacă stai și analizezi ai două posibilități, fie reușești, fie nu. Pentru unii nu merită riscul, dar pentru alții riscul reprezintă însăși natura și scopul vieții.

Pe lângă faptul că trebuie să îți dorești schimbarea și să lupți pentru ea, trebuie să îți păstrezi și realismul. Nu, nu vei putea schimba lumea, nu îi vei putea aduce pe toți de partea ta, nu vei putea face dintr-un teritoriu infect un Eden. Nu poți alunga prostia, incultura, mediocritatea, îngâmfarea și celelalte maladii înfipte adânc în măduva omului, dar totuși poți face ceva. În momentul în care reușești să schimbi chiar și un singur om, în momentul în care acesta îți preia crezul și face din el țintă și un ideal, ai reușit,  ți-ai îndeplinit scopul. Poate părea o prostie, dar schimbarea a început și se va produce. Acel om, acel discipol al tău va duce mai departe gândul tău măreț la alt om și tot așa se va extinde în cele patru zări.

O inițiativă mai mult decât lăudabilă în această perioadă de delir colectiv este cea a celor de la RockFM, care „manifestă pentru educație”. Acesta este genul de nucleu de schimbare de care are nevoie țara noastră. O mână de oameni care au înțeles că singura șansă este exemplu propriu și care s-au decis să acționeze. Pentru RockFM și pentru inițiativa lor rostesc din toată inima BRAVOS NAȚIUNE!

E mai rău și e mai bine

„Sărăcia nu este un viciu, aceasta este un adevăr. Mai știu și asta nu este mai puțin adevărat, că nici beția nu este o virtute. Dar mizeria, stimate domn, mizeria este un viciu. În sărăcie mai păstrăm încă noblețea sentimentelor înnăscute. În mizerie însă, nu le mai păstrează nimeni și niciodată. În mizerie, omul nu este nici măcar alungat din societate cu bățul, ci măturat cu târnul, ca să fie și mai umilitor.”

De ce aleg oare tot mai mulți să trăiască în mizerie? Să fie oare neputința cronicizată și materializată printr-o cangrenă sufletească? Să fie oare oboseală produsă de ani și ani de represiune asupra celor care au ceva de spus și a celor care doresc să aducă un beneficiu semenilor lor fără a aștepta o recompensă? Sau să fie lipsa de interes?

Tind să cred că toate variantele de mai sus au avut un mic aport la ceea ce trăim astăzi, dar cea mai importantă contribuție este reprezentată de educație, mai bine zis, lipsa ei. Dar ce este educația? Așa cum zicea Einstein „educația este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ceea ce ai învățat în școală”. Educația este impulsul care te determină să părăsești turma, să te opui valului. Educația este aceea chestie care te face să stai la semafor chiar dacă ești singur pe stradă și este miezul nopții. Educația te face să păstrezi o hârtie în buzunar până la primul coș de gunoi chiar dacă poți să o arunci fără să te vadă nimeni. Tot educația este cea care te determină să saluți când intri într-un magazin sau instituție, să spui „vă rog” și „mulțumesc”. Tot datorită ei deschidem ușa unei doamne, cedăm locul în mijlocul de transport în comun, sau lucrăm în echipă cu cel mai mare adversar/inamic/dușman al nostru. Educația este contribuția adusă sufletul unui individ, contribuție ce îl face să fie om între oameni și să lase loc de bună-ziua pe unde merge.

Fără educație nu îți permiți să ieși din mizerie, fără educație nu vrei să ieși din această stare pentru că o consideri ceva natural, chiar bun. Mizeria te cuprinde și te transformă în ceea ce vedem astăzi pe micul ecran și în toate tabloidele. De la dive de carton la baieți de Dorobanți, de la reporteri care sunt certați cu limba română la politicieni care uită cine i-a votat.

Mizeria domnilor are un singur remediu, educația și promovarea adevăratelor valori. În acestă mare de întuneric un adevărat lămpaș îl reprezintă un contemporan. Actor, regizor, scriitor și, mai presus de toate, un om frumos. Dan Puric ne trasează linia omului frumos și ne readuce în inimă iubirea de țară, de oameni, de natură, de tot ceea ce a fost creat pe lumea asta cu scopul de a-i lega pe oameni și de a le face viața mai bună, mai ușoară și mai frumoasă. Încercați să măturați mizeria din jurul vostru, încercați să vă schimbați atitudinea și să priviți lumea din alt unghi. Încercați să citiți „Despre omul frumos” și să îl căutați în jurul vostru. Eu am găsit oameni frumoși, dar asta este o altă poveste. 

Eu sunt dascăl

           „Eu sunt dascăl.

            M-am născut în momentul în care prima întrebare a ieșit din gura unui copil.

            Am fost în multe locuri sub multe înfâțișări.

            Eu sunt Socrate ațâțându-i pe tinerii Atenei să discute idei noi prin intermediul întrebărilor.

            Eu sunt Anne Sullivan depunând secretele universului în mâna întinsă a lui Helen Keller.

            Eu sunt Esop și Hans Christian Andersen dezvăluind adevărul cu ajutorul poveștilor nenumărate.

            Eu sunt Marva Collins care se luptă pentru dreptul la învâțătură al fiecărui copil.

            Eu sunt Mary McCleod Berthune construind un colegiu uriaș pentru poporul meu, folosind cutii portocalii în loc de bănci.

            Și sunt Bel Kaufman luptându-se să meargă În Sus pe Scara de Jos.

            Numele celor care au profesat meseria mea sună ca o galerie pentru faima umanității... Booker T. Washington, Buddha, Confucius, Ralph Waldo Emerson, Leo Buscaglia, Moise si Iisus.

            Eu sunt și aceia ale căror nume și chipuri au fost demult uitate, dar ale căror lecții și personalitate vor rămâne veșnic în amintire prin împlinirile elevilor lor.

            Am plâns de bucurie la nunțile foștilor mei studenți, am râs fericit la nașterea copiilor lor și am stat cu capul plecat, îndurerat și buimac, la marginea mormintelor săpate prea curând pentru niște trupuri prea tinere.

            De-a lungul unei zile am fost nevoit să fiu actor, prieten, soră medicală și doctor, antrenor, găsitor de lucruri pierdute, cămătar, șofer de taxi, psiholog, părinte de ocazie, agent comercial, politician și păstrător al credinței.

            În ciuda hărților, graficelor, formulelor, verbelor, poveștilor și cărților, nu am avut mare lucru de predat, de vreme ce studenții mei trebuiau să se învețe singuri, și știu că este un lucru greu să descoperi cine ești.

            Eu sunt un paradox. Vorbesc cel mai tare atunci când ascult cu cea mai mare atenție. Talentele mele cele mai mari constau în ceea ce sunt dispus sa primesc de la discipolii mei ca apreciere.

            Bunăstarea materială nu este unul din scopurile mele, dar sunt permanent vânător de comori în căutarea mea veșnică de ocazii noi în care discipolii mei să-și folosească înzestrările, și în căutarea mea constantă pentru acele talente care stau uneori undeva îngropate sub resemnare.

            Sunt cel mai norocos dintre cei care muncesc.

            Unui doctor i se permite să deschida ușa către lumea noastră într-un singur moment magic. Mie mi se permite să văd cum viața renaște în fiecare zi cu orice nouă întrebare, idee sau prietenie.

            Un arhitect știe că atunci când clădește cu grijă, construcția lui va dura secole întregi. Un dascăl știe că dacă va pune dragoste și adevăr în ceea ce face, ceea ce va construi el va dura o veșnicie.

            Sunt un luptător, în fiecare zi luptându-se înpotriva presiunii ucigătoare, negativismului, fricii, conformismului, prejudecăților, ignoranței și apatiei. Dar am alături de mine mari aliați: Inteligența, Curiozitatea, Sprijinul Părintesc, Individualitatea, Creativitatea, Credința, Dragostea și Râsul – toate vin în grabă să se alăture sub stindardul meu.

            Și cui trebuie să mulțumesc pentru această viață minunată și experiență norocoasă, dacă nu vouă, celor care sunteți părinți? Pentru că voi mi-ați făcut marea onoare de a-mi încredința cea mai mare contribuție a voastră la eternitate, copiii voștri.

            Și așa, am un trecut bogat în amintiri. Am un prezent incitant, plin de aventuri și amuzament pentru că mi-am permis să-mi petrec zilele alături de viitor.

            Sunt un dascăl... și mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta în fiecare zi.”

John W. Schlatter

P.S.-Sunt foarte norocos pentru că am întâlnit mai mulți dascăli decât profesori, dascăli ce și-au pus amprenta pe ceea ce sunt eu astăzi, într-un fel sau în altul. Poate le-am spus cât de mult îi apreciez, sau poate că am păstrat toate laudele și toată aprecierea doar în sufletul meu, dar fiecare are un loc special în inima mea. 

Vă doresc să aveți parte de cât mai mulți dascăli. 

Avocatul diavolului

Se zice că trăim într-un regim democratic, la fel cum se spune că presa este liberă și imparțială, având rolul de a informa, și nu de a influența, manipula, îndoctrina, sau de a inocula anumite idei. Fie că vorbim de tabloide, posturi de televiziune sau chiar posturi de radio, majoritatea sunt degeaba. Dezinformarea este la ordinea zilei, iar promovarea inculturii și a non-valorilor atinge cote alarmante. Totuși, în intunericul numit presă, se întrezărește un licăr, o speranță.

Doi oameni de calitate, doi oameni care au ceva de spus moderează o emisiune extraordinară, o emisiune în care problemele sunt expuse din două puncte de vedere, pro și contra, o emisiune care aduce un plus de informații publicului, în care omul de rând își poate spune părerea, chiar dacă aceasta diferă de cea a realizatorilor. Patruzeci și cinci de minute de calitate, minute care sunt în totală opoziție cu aproape toate emisiunile realizate în această țară. Cultură, informații corecte, promovarea corectă a valorilor și acuzarea non-valorilor, dezbatere liberă și fără piedici. Aproape o oră după care ascultătorul rămâne cu un plus de informații, o mulțime de întrebări, câteva răspunsuri, și, poate, dorința de a acționa și de a schimba ceva în această țară.

Nu am cuvinte să îi laud pe acești doi coloși ai presei românești, acești adevărati jurnaliști, acești adevărați oameni. Moise Guran și Vlad Petreanu sunt, după umila mea părere, doi oameni care își merită locul în loja personalităților românești. Bineînteles că există un sâmbure de îndoială în sufletul fiecăruia, dar, pentru a rezolva această problemă accesați site-ul EuropaFM și intrați în arhiva emisiunii Avocatul diavolului.

Pentru o emisiune genială, pentru doi oameni geniali, rostesc bravos națiune.

Gara din Alba Iulia

În majoritatea articolelor de pe blog am criticat și am expus părți nu tocmai pozitive ale vieții cotidiene sau ale semenilor noștri, unii fiind cu adevărat urmași ai maimuțelor. Acum voi începe o nouă categorie de articole, articole cu eticheta bravos națiune. Voi expune aici evenimente, lucruri și oameni care m-au impresionat, care merită menționate, și merită luate drept exemplu.  

Cred că fiecare dintre noi a fost nevoit să călătorească măcar o dată cu trenul, și, măcar o dată, a fost dezamăgit de imaginea gărilor românești, de nepăsarea și dezinteresul pentru aceste porți de intrare în orașe. Așa m-am simțit și eu până acum două zile. Am ajuns dis-de-dimineață în Alba Iulia și am avut parte de primul șoc. Gara arată, din punctul meu de vedere, impecabil. O sală de așteptare nu prea mare, dar încăpătoare, destul de bine încălzită, suficiente facilități, și foarte curată. Un alt șoc l-am avut în momentul în care am verificat tabelul cu plecările și sosirile trenurilor, care, spre marea mea surprindere, era afișat pe un ecran LCD, având o grafică mai mult decât decentă. Lovitura de grație am primit-o în momentul în care a fost anunțat un tren inter-city în trei limbi, respectiv română, engleză și franceză.

Am văzut câteva gări, dar, după mine, cea din Alba Iulia este una din puținele stații care arată nu doar decent, ci chiar foarte primitor. Judecând după aspectul acesteia realizăm că, dacă se vrea, se poate. Cei care s-au ocupat de lucrările de modernizare, cei care și-au dat interesul și se îngrijesc de bunul mers al lucrurilor merită sincere felicitări. Bravos națiune!