Am o pasiune

Indiferent de mediul din care provenim, de statusul social pe care îl avem, de punctul în care ne aflăm pe scara vieții sau pe cea a ascensiunii profesionale, fiecare dintre noi are o pasiune, fiecare noi are un loc în care se refugiază în clipele cele mai grele, un loc de unde își ia energia, sau un loc pentru clipele fericite unde știe că își poate vărsa toată energia, toată bucuria. Locul în care fiecare suflet își primește hrana diferă, dar în esență are aceeași funcțiune, transformă o formă de energie, pozitivă sau negativă, într-un alt fel de energie, întotdeauna pozitivă, dătătoare de viață și speranță.

Soarta a făcut ca în urmă cu vreo trei sau patru ani, într-o vacanță de vară, să mă plictisesc și să caut o alternativă de petrecere a timpului liber. Cum necum am ajuns pe malul apei cu o lansetă în mână, cu momeala la capătul firului și cu sufletul plin de speranțe și așteptări, cu mintea la momentul magic în care voi aduce pe mal prima mea captură, o captură ce speram să fie capitală, demnă de a fi povestită și aratată (în poze) și nepoților. Timpul a trecut și blândul soare de vară târzie s-a scurs încet după dealuri. Seara m-a găsit în acelaloc, cu aceeași speranță în suflet, dar fără nici o captură. A trecut ziua, a trecut luna, a trecut anul. Am ieșit la pescuit cât am putut de des, am încercat tot ce am crezut că este potrivit, dar marea captură nu a venit. Cu toate acestea iarna a adus ceva bun, a adus schimbarea de care aveam nevoie. Din aceea iarnă am început să ma gândesc serios să-mi schimb stilul de pescuit, să merg în căutarea prădătorilor, să îi caut pe cei răi, pe cei care se află în vârful lanțului trofic, cei care sunt atât de iscuți în arta camuflajului și a vânătorii încât se lasă cu greu păcăliți. Clipa în care am căutat prima dată răpitorul în apa rece de primăvară a fost și momentul în care m-am îmbolnăvit iremediabil, momentul în care virusul s-a fixat în fiecare celulă din corpul meu, de unde nu se va da dus niciodată.

Multă lume mă întreabă de ce pescuiesc, ce văd atât de interesant la această activitate, de ce stau și îmi pierd ore în șir pe malul apei când aș putea să fac orice altceva în acel timp. Ei bine o să încerc să vă dau un răspuns. Natura înseamnă puritate, natura înseamnă armonie. Natura este înscrisă în fiecare genă a omului de mii și mii de ani. Comuniunea omului cu natura nu cred că poate fi mai perfectă ca în pescuit. Timpul acela petrecut pe malul apei, printre fel și fel de vietăți, terestre sau acvatice, orele în care stai pur și simplu și admiri perfecțiunea unui răsărit sau apus de soare, perfecțiunea unui pește care sare din apă împrăștiind în jurul lui o mulțime de picături care în contact cu razele soarelui se transformă în adevărate puncte de lumină, liniștea de care ai parte, posibilitatea de a fi doar tu cu tine, de a te gândi la ziua ce tocmai a trecut, la anul pe care l-ai încheiat, la cât ai primit și cât ai dat, la cine ești și cu cine te înconjori, șansa de a fi în același timp, asemenea predecesorilor tăi, vânător și vânat, toate acestea alcătuiesc un tot unitar, o bulă de oxigen în praful din jur, un adevărat Eden în mijlocul Iadului pământesc.

Permanenta fugă și urmărire, neîncetata căutare a prăzii, dorința de a fi cât mai invizibil pentru ea și de a avea o conduită cât mai perfectă fac din pescar un adevărat samurai care se luptă permanent cu demonul din el, care dorește o luptă cât mai rapidă și din care el să fie singurul câștigător, și demonul partenerului său, a peștelui, care dorește să scape de cât mai multe ori. Această luptă neîntreruptă generează un soi de energie extatică. O energie atât de puternică încât anulează orice intervenție din mediul exterior, orice problemă aparută înaintea acestei întâlniri de gradul zero.

Bineînțeles că armonia naturii trebuie păstrată, echilibrul relației dintre prădător și pradă trebuie menținut. Fără echilibru nu există luptă, fără echilibru nu există liniște, fără echilibru o parte sau alta va fi dezavantajată și, uneori, iremediabil afectată sau chiar distrusă. Frumusețea luptei, a contactului direct dintre cele două părți direct implicate, magia momentului în care prădătorul își privește în ochi prada nu ar trebui întreruptă, ci ea ar trebui păstrată vie îm amintirea amândurora, ar trebui lăsată o portiță de scăpare, o portiță prin care ambii parteneri au șansa de a se reîntâlni în altă zi, în alt an, când, probabil, dimensiunile unuia sau altuia vor fi diferite, fapt ce va putea înclina balanța în celălalt sens.

Pescuitul este un sport, pescuitul este o artă, pescuitul reprezintă o magie, pescuitul este o stare de fapt. Pescuitul nu mai reprezintă o simplă sursă de umplere a timpului, ci s-a transformat într-o sursă de hrană sufletească, hobby-ul a devenit pasiune.

Aș putea să vorbesc zile întregi despre pasiunea mea, dar mă voi opri aici. Păstrez câte ceva de spus și altă dată, poate în alte circumstanțe, poate acelorași sau altor oameni. Cert este că un suflet sănătos are nevoie de hrană, de energie, așa că faceți tot ce puteți să vă gasiți izvorul de putere, să în întrețineți și să îl măriți, oriunde ar fi, oriunde și oricine ați fi.