Paradox

Țara noastră este minunată. Avem munți și văi, dealuri și câmpii, avem mare și râuri de munte, avem oameni mai simpli și oameni mai complicați, putem spune ca avem de toate și pentru toți. Totuși, avem ceva ce ne diferențiază, ceva ce ne aduce în top, avem paradoxuri. Câte? Multe, mult prea multe.

Bugetarii sunt prost plătiți, lucrează mult și nu le sunt recunoscute meritele, duc o viața grea, la limita decenței. Nimic mai adevărat până aici. Dar există și o categorie specială de bugetari, o categorie de salariați, plătiți din banii statului care nu au nici o problemă materială, ba mai mult, sunt extrem de prosperi. Cum se face că un politician care toată viața nu a făcut altceva decât să lucreze la stat, și-a plătit mereu taxele și impozitele, nu a făcut afaceri necurate, nu a furat și nu a comis nici o infracțiune are o avere de milioane de euro? Pe când, un om asemenea lui, care a muncit toată viața, tot la stat, abia își permite să aibă o casă, să își întrețină familia și să meargă o dată pe an intr-un concediu.

Toată lumea vrea reformă și meritocrație. Toți vor înlocuirea incapabililor din actuala conducere cu oameni care sunt vârfuri în propriul domeniu, oameni care vor și pot să schimbe ceva. Cum să ajungem la așa ceva dacă de la linia de start pornim strâmb? Cum să ceri meritocrație când în școală se învață (sau nu) doar pentru note? Cum să îți dorești ca un om să fie as într-un domeniu când tu, ca stat, nu îi oferi nici cea mai mică șansă spre afirmare? Cum să îți dorești să fie înlocuită teapa tâlharilor și a bijnițarilor când singura valoare promovată în zilele noastre este banul?

Democrație? Da! Un DA răspicat, un DA rostit cu toată gura. Drepturi? Nenumărate! Îndatoriri? Câteva, dar si acelea prost înțelese. Prostie? Cât încape. Cum să fii atât de nătâng încât să strigi că vrei schimbare, iar în momentul decisiv, în momentul în care ești pus față în față cu buletinul de vot, să nu știi ce să alegi, sau, mai mult să îți vinzi votul, să îți trădezi țara, să te trădezi pe tine pentru doi arginți? Cum să fii atât de mioritic încât să te complaci în propria mocirlă, în speranța că va fi mai bine și că, într-un final toate promisiunile vor fi duse la îndeplinire?

Își merită românii soarta? În parte da. O țară de oi va fi întotdeauna condusă de un grup de lupi, iar daca oițele nu vor dansa după cum le cântă lupii, fie vor fi omorâte pe loc și mâncate, fie vor sfârși în chinuri.

În momentul de față sunt două soluții, fie toate oile sar de pe corabie și încearcă să găsească țărmul, fiecare pe drumul ei, fie vor fi o armată și vor încearcă să readucă strălucirea țării. Eu sunt pentru a doua variantă.